Șapte militari români de la baza „Mihail Kogălniceanu” au fost reținuți pentru acțiunea de furt calificat. Pe lista inculpaților este și un civil care a contribuit la fapta penală. Cei opt bărbați au primit o propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Peste 22 de angajați din cadrul Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu sunt acuzați de furt de combustibil, în cantități industriale. În urma perchizițiilor, opt dintre aceștia au fost arestați preventiv miercurea aceasta.
„La data de 15.11.2022, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus reținerea a 7 militari și a unui civil cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art.229 alin.l lit.b) și alin. 3 lit.a) Cod penal cu aplic. art.35 alin.l Cod penal”, se arată în comunicatul de presă emis de către Parchet.
Potrivit unui comunicat de presă emis de autorități, inculpații ar fi furat peste 7 tone de combustibil, kerosen și motorină. Faptele ar fi avut loc pe parcursul întregului an. După ce cantitățile de combustibil erau furate, angajații le vindeau.
„Militarii fac parte din cadrul Bazei Aeriene Mihail Kogalniceanu, județul Constanța și au sustras, în mod repetat, în cursul anului 2022, combustibil aparținând unității militare, kerosen și motorină, în cantitate totală de aproximativ 7 tone, valorificat sau folosit ulterior în interes personal.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, extras din comunicatul de presă.