Jaf cu pistolul de jucarie, la Cluj
TEROARE. Magazinele din zona sunt des „vizitate” de hotii cu cagule si pistoale Doi indivizi mascati cu cagule si inarmati cu un pistol, probabil de jucarie, au sustras, luni noaptea, dintr-un magazin alimentar din cartierul clujean Manastur, 2.400 de lei. Cei doi au intrat in magazinul Golden, de langa un pasaj rau famat, in jurul orei 23.00 si, sub amenintarea pistolului, au obtinut banii din casa de la casiera H. Paula, iar apoi s-au facut nevazuti. Patronul magazinului, Calin Catinean, spune ca vanzatoarea a actionat butonul de panica, dar firma de paza a ajuns prea tarziu. Politistii ii cauta acum pe infractori. In apropierea magazinului pradat de hoti luni seara, la cel mult doua sute de metri, un alt magazin alimentar a fost „calcat” de doua ori in ultimele luni, tot de doi hoti cu cagule si pistol. (M.B.)