Jaf ca-n filme, în Timișoara. Un bărbat a fugit cu 20.000 de euro
Un bărbat a pătruns, joi seara, în incinta unei case de schimb valutar aflată în centrul Timișoarei, a amenințat casiera cu un cuțit, iar apoi a fugit cu aproximativ 20.000 de euro, acesta fiind căutat de polițiști.
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, furtul a avut loc, joi seara, la o casă de schimb valutar aflată la intersecția străzii Piatra Craiului cu B-dul Republicii, în centrul Timișoarei.
Un bărbat a așteptat momentul în care casiera a ieșit din zona securizată a casei de schimb valutar, moment în care a amenințat-o cu un cuțit. Apoi, bărbatul a forțat-o pe femeie să deschidă sertarul, din care individul a luat toți banii și a fugit.
La ora transmiterii acestei știri, polițiștii timișeni încearcă să-l prindă pe hoț, care nu avea cagulă pe față în momentul producerii furtului. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 20.000 de euro.