Jador va ajunge pe masa de operație! Afecțiunea de care suferă artistul: ”Oana m-a dus la doctor!”
În ultima perioadă, Jador a fost în centrul atenției după o controversă legată de relația cu Oana Ciocan. În cele din urmă, lucrurile s-au așezat, iar artistul a dezvăluit că vrea să se căsătorească anul viitor cu iubita lui. Totuși, cântărețul nu și-a găsit liniștea pe toate planurile. Recent, a declarat că se confruntă cu o problemă de sănătate și trebuie să ajungă pe masa de operație.
În cadrul unui interviu, Jador a dezvăluit că se confruntă cu o problemă de sănătate serioasă. Inițial, artistul a crezut că simptomele sunt din altă cauză, însă Oana Ciocan l-a dus la medic și așa a aflat ce se întâmplă, de fapt.
Citește și: Jador, luat pe sus de mascați înainte de concertul din Chișinău! Ce s-a întâmplat pe scenă, de fapt. VIDEO
Cu ce problemă de sănătate se confruntă Jador
Jador s-a trezit cu urechea stângă înfundată și a crezut că este de la sunetul la care este constant expus. Totuși, Oana Ciocan a decis să meargă cu el la medic și a aflat că, de fapt, are probleme la nara stângă. Cântărețul a mărturisit că trebuie să se opereze în curând.
„Trebuie să mă operez la nas la nara stângă. Mi-a crescut niște carne și mi-a înfundat nara. Oana m-a dus la doctor, că mi s-a înfundat și urechea stângă și eu am crezut că e de la sunet și e de la nara care e înfundată și nu respir ca lumea.
Deci, în curând, o să mă operez la nas. Nu îmi fac rinoplastie, că am nasul ok, sunt bărbat. Am început să sforăi și nu sforăiam. Pe Oana nu o deranjează că sforăi.”, a declarat Jador pentru Wowbiz.
Așadar, Oana Ciocan este constant alături de Jador, deși relația lor nu a fost lipsită de controverse. Un astfel de episod a avut loc rece, atunci când artistul a amenințat că va publica imagini compromițătoare cu tânăra și un alt bărbat. Însă, totul s-a dovedit a fi doar o strategie ingenioasă de marketing pentru promovarea noului său videoclip.
Se pare că cei doi au dat uitării toate problemele pe care le-au întâmpinat, iar povestea lor de dragoste continuă. Jador a declarat că vrea să ajungă în fața altarului alături de Oana Ciocan. Cântărețul știe deja cine vor fi nașii. De asemenea, a ales melodia pentru dansul mirilor.
„Avem nași, îl avem pe Moro, el e nașul meu. De acolo din Dominicană mi-a zis că cu oricine m-aș însura, el va fi nașul meu. Ne înțelegem foarte bine. A fost emoționant când am cerut-o de soție, mi-a fost rușine. La nuntă vreau să beau, să cad pe jos, să îmi dea mama două palme. Jucăm sârba toată noaptea, punem manele.
Pentru dansul mirilor am compus o piesă. Poate o pun chiar la nuntă. Se numește ‘Ești frumoasă’. Nu vreau să o cânte altcineva, nu are cum să o simtă ca mine. Eu nu mă pricep la dans, ce dans al mirilor să fac eu?”, a mai spus artistul.