Jador și Mario Fresh, chemați din nou la Poliție! Ce trebuie să facă artiștii, la o săptămână de la scandalul de pe litoral

Publicat: 18/06/2020 | 11:39

Apar noi detalii în cazul scandalului de pe litoral, după ce Jador și Mario Fresh au fost bătuți în parcarea unui club de fițe. Cei doi artiști sunt chemați din nou în fața polițiștilor, la o săptămână de la incident. 

Jador și Mario Fresh sunt chemați din nou în fața polițiștilor astăzi, 18 iunie. Potrivit unor surse citate de Antena 3, cei doi artiști trebuie să ofere explicații oamenilor legii cu privire la incidentul ce a avut loc pe litoral, în urmă cu o săptămână.

NU RATA – CUM A AJUNS JADOR ÎN ANTURAJUL LUI MARIO FRESH. ACUM SUNT PRIETENI DE NEDESPĂRȚIT ȘI FAC MII DE EURO ÎMPREUNĂ

De asemenea, Jador și Mario Fresh ar putea, tot în cursul zilei de azi, să indentifice agresorii. Cei doi trebuie să ajungă în fața anchetatorilor din Constanța, mai notează sursa citată.

Jador și iubita lui s-au ascuns într-un șanț, de teama agresorilor

La aproape o săptămână de când Jador și Mario Fresh au fost implicați într-un mega-scandal pe litoralul românesc, vloggerițele Reea și Tina vin cu detalii uluitoare. Într-un vlog postat pe contul lor de Youtube, cele două mărturisesc faptul că Jador și Georgiana, iubita lui oficială, s-au ascuns într-un șanț de frica agresorilor și s-au prezentat la secția de Poliție plini de iarbă și ciulini. Scandalul ar fi pornit, așa cum s-a spus, din cauza faptului că Jador ar fi refuzat să facă fotografii cu câteva domnișoare care i-au cerut acest lucru.

„Fetele au cerut să facă o poză și Jador ar fi răspuns că nu face poză. El refuză să facă poze. A fost o fază în care un om l-a invitat să cânte la nunta lui și i-a zis ‘Ai tu bani de mine? Doar când îți vinzi un rinichi’. Jador a fost foarte arogant probabil și din cauza anturajului.

CITEȘTE ȘI – JADOR, AMENINȚAT ȘI ÎN TRECUT CU BĂTAIA: „AI GRIJĂ PE UNDE MERGI!”

„Jador alerga și țipa să-l lase în pace. Georgiana s-a speriat foarte rău și de frică s-a ascuns într-un șanț. Ea când s-a dus la secția de poliție să dea declarații avea iarbă și în păr și în gură, peste tot. Jador era plin de ciulini că și el s-a ascuns”, au spus vloggerițele Reea și Tina, pe vlog.