Momente grele pentru Jador! Artistul a povestit cu lacrimi în ochi că toate melodiile sale au dispărut de pe YouTube. Celebrul manelist susține că în spatele coșmarului prin care trece se află cântărețul și producătorul muzical DeSanto. Acum, fostul concurent de la Survivor se simte la pământ și nu știe cum poate rezolva situația, motiv pentru care le-a cerut ajutor fanilor.
În urmă cu doar câteva ore, Jador a publicat un filmuleț pe rețelele de socializare în care a povestit că DeSanto i-a dat strike pe YouTube, un avertisment folosit pentru reglementarea drepturilor de autor. Mai mult decât atât, producătorul muzical i-ar fi cerut manelistului o sumă uriașă de bani pentru a rezolva situația.
Citește și: Jador, totul despre nunta sa și ce regulă le-a impus invitaților: „Oamenii au avut opinii, au comentat…”
Jador se afla lângă proaspăta lui soție, Oana Ciocan, atunci când a izbucnit în lacrimi și a început să povestească despre momentele grele prin care trece. Manelistul a mărturisit că DeSanto i-a șters toate melodiile de pe YouTube chiar în ziua de Crăciun.
Ulterior, producătorul muzical i-ar fi cerut lui Jador, potrivit spuselor sale, 100.000 de euro pentru a-l lăsa în pace. Cântărețul a explicat faptul că nu are de unde să îi ofere atât de mulți bani, motiv pentru care se află într-o situație din care nu știe cum să scape.
„Ce să fac, iubirea mea? Acesta este un videoclip sentimental. Toată munca mea de șase ani s-a dus, iubirea mea. Iartă-mă că plâng. Toată munca mea de șase ani s-a dus. Pur și simplu, nu știu dacă voi păstra acest videoclip sau nu, pur și simplu mă descarc. În data de 25 decembrie am primit strike de la DeSanto. Mi-a închis contul, toate pistele pe care le-am compus eu… Iartă-mă, iubirea mea. Știu că par slab, dar iartă-mă.
Iubesc muzica atât de mult încât pur și simplu, nu știu, mi-a dat strike, mi-a închis contul, mi-a cerut 100.000 de euro ca să mă lase în pace. Nu am banii ăștia pentru că nu sunt milionar. Nu am banii ăștia. Fac doar muzică, vin la evenimentele voastre, cânt, nu știu să fac altceva. Mi-a șters toate melodiile de pe YouTube și nu știu cum să fac, cum să rezolv pentru că sunt doar un om normal care cântă. Lumea se aștepta la mine să fac o nuntă nu știu cum, eu am o viață simplă, mănânc șuncă și ciorbă și oamenii mi-au luat banii.”, a povestit Jador, cu lacrimi în ochi, pe TikTok.
În tot acest timp, Oana Ciocan a încercat să îl încurajeze pentru a-l face să se simtă mai bine. La un moment dat, tânăra se audă pe fundal cum îi spune soțului său, care nu își mai putea stăpâni lacrimile: „Gata, nu mai plânge”.
În descrierea filmulețului, Jador a scris și un mesaj emoționant pentru fanii săi în care a mărturisit că este nevoit să ducă o luptă grea. Mai mult decât atât, artistul a precizat că DeSanto îl șantajează de mulți ani și chiar ar fi fost victima unor atacuri.
„Dragilor, mă simt nevoit să împărtășesc cu voi o luptă care îmi frânge sufletul. Am ajuns unde sunt doar prin muncă, talent și voia lui Dumnezeu. Nu am relații care să mă propulseze și nu am urcat pe scara succesului prin bani. Sunt doar un om simplu care iubește să cânte și să aducă bucurie.
Din păcate, toate melodiile mele vechi, canalul meu de YouTube – munca mea de ani – au fost închise și șterse. DeSanto mă șantajează de câțiva ani, cerându-mi sume imposibile pentru a mă lăsa în pace. Mi-au tăiat cauciucurile, mi-au rupt poarta studioului, iar acum simt că tot ce am construit se destramă.
Am nevoie de ajutorul vostru, al oamenilor care cred în mine și în adevăr. Îi rog pe toți cei care pot să mă sprijine, fie moral, fie legal, să îmi fie alături. Dacă dați un search pe YouTube, veți vedea că tot ceea ce am creat a dispărut.
Fac acest mesaj public pentru că simt că nu mai pot duce lupta singur. Îmi pare rău că sunt nevoit să trec prin asta, dar adevărul despre industria muzicală trebuie spus. Vă mulțumesc din suflet pentru susținere.”, a scris Jador.
Citește și: Ce a pățit Oana Ciocan după nunta cu Jador, dar nu a tăcut: „Doar trăim într-o țară de oameni bogați”