Jador trece prin momente cumplite, după ce una dintre persoanele la care ținea enorm s-a stins din viață. De supărare, artistul a lovit cu pumnul în ușa apartamentului în care locuiește.
Jador este unul dintre artiștii care împărtășesc absolut totul cu fanii lor, atât lucruri bune, cât și mai puțin bune sau plăcute. Tocmai de aceea, tânărul manelist le-a împărtășit tuturor o veste mai puțin plăcută.
Manelistul a povestit, în cadrul emisiunii sale de la Antena Stars , că unul dintre bunii prieteni ai tatălui său s-a stins din viață, motiv pentru care a fost extrem de supărat.
În cadrul emisiunii sale de la Antena Stars, Jador a vorbit despre regretele pe care le are, dar și despre faptul că nu petrece suficient de mult timp în compania familiei sale. Tocmai de aceea, după tragedia care l-a marcat atât de mult, cântărețul a declarat că acest aspect se va schimba, de acum înainte.
„Viața e foarte dură. (…) Sunt și fericit, dar sunt și supărat, în același timp. I-a murit tata unui prieten de-al meu și am fost aseară la priveghi. Mi-am dat seama că uit să stau cu mama și cu tata și doar muncesc. Nu mai vreau să muncesc așa mult. I-am dat mesaj lui tata dimineață, la 04:00. Am plâns ca prostul. Nu petrec timp cu mama, tata și frații mei. I-am zis să facă tot posibilul să vină mâine că mi-e dor de voi. Nu mai puteam să stau fără ei. I-am chemat și o să vină la unchiul meu și o să-i pun să doarmă la mine”, a declarat cântărețul.