Actorul Jackson Odell, cunoscut pentru rolul său în serialul ”The Goldbergs”, a murit. Avea doar 20 de ani. Odell a fost găsit mort în locuința sa din California, au confirmat surse din poliție pentru Hollywood Reporter. Nu a fost dezvăluită cauza morții, iar cadavrul urmează să fie supus unei autopsii.
”Mereu va fi un suflet genial, iubitor şi talentat”, a spus familia pe Twitter. ”A avut atât de multe de oferit. Familia noastră va purta acest adevăr mai departe: Dorinţa noastră este ca şi restul lumii care l-a cunoscut şi iubit să simtă la fel”, au adăugat ei.
Jackson Odell a debutat ca actor la vârsta de 12 ani, iar de-a lungul timpului a apărut în mai multe show-uri TV precum iCarly, ”Modern Family” și ”Arrested Development”. De asemenea, el a scris și mai multe piese ce s-au regăsit pe coloana sonoră a filmului ”Forever your Girl”.