Jackie Ionescu considera ce formatia din Gruia este favorita in derby-ul din aceasta seara, contra Stelei.
In opinia acestuia, principalul atu al clujenilor este omogenitatea lotului, in vreme ce de cealalta parte, Steaua este dezavantajata de campania slaba de transferuri din aceasta iarna.
„Steaua a transferat jucatori cu o valoare sub obiectivul pe care si l-au impus la inceputul sezonului, dar nici cei pe care ii aveau nu sunt de locul 1. Se supraliciteaza, este fortat locul 1, dar jucatorii realmente nu pot sa faca mai mult decit arata. Unii dintre ei sunt chiar de locul 10, se ridica doar in mod artificial la nivelul Stelei. Nu stiu de ce se transfera mediocritati, insa nu e problema mea. Cred ca favorita e CFR, are jucatori mai buni si este o formatie omogena. Nu exclud o surpriza, dar nu ma astept la ea. Nu stiu ce au facut cei de la Cluj pentru a le insufla jucatorilor devotamentul fata de club, insa e clar ca reusesc sa-i motiveze extraordinar”, a declarat Jackie Ionescu pentru gsp.ro.