Izvorul din România supranumit „Elixirul Vieții”. Se află la altitudinea de 1.300 de metri, iar apa a fost analizată de experții lui Nicolae Ceaușescu
România ascunde o multitudine de locuri feerice care așteaptă să fie descoperite de turiști. Desigur, de data aceasta avem în atenție un izvor, aflat la altitudinea de 1.300 de metri, care este supranumit „Elixirul Vieții”. Însă, de ce i-a fost atribuită o asemenea denumire? Ce proprietăți are apa izvorului? În trecut, experții lui Nicolae Ceaușescu au colectat probe de apă și le-au analizat. Iată detaliile mai jos!
România stârnește interesul multor turiști străini. Anual, milioane de persoane vin să fie martore în fața frumuseții naturii și să descopere „comorile” pe care țara le ascunde. Numărul turiștilor străini sosiți în țara noastră a crescut, conform datelor furnizate de Insitutul Național de Statistică. De pildă, în 2023 s-a înregistrat o creștere de 10,5% față de anul precedent. Cei mai mulți dintre turiști au provenit din Germania, Italia și Israel. Indiferent de locul de proveniență, turiștii străini vin în țara noastră nu doar pentru aria businessului, ci și pentru a se bucura de peisaje, să se înfrupte din deliciile culinare sau să descopere „bijuteriile” din munți.
De data aceasta, atenția este îndreptată către un izvor aflat la o altitudine de 1.300 de metri. Izvorul respectiv a fost supranumit „Elixiul Vieții”. Însă, care să fie, oare, motivul? În ultimul secol, mulți cercetători au analizat zona și apa izvorului. Printre cei care au prelevat și analizat probe se află și experții lui Nicolae Ceaușescu.
Izvorul din România supranumit „Elixirul Vieții” – Cascada 7 Izvoare se află într-o zonă pitorească
În primul rând, unde este localizat izvorul supranumit „Elixirul Vieții”? Spațiul se numește Cascada 7 Izvoare și se află la o altitudine de 1.300 de metri. Izvorul din Munții Bucegi este localizat între Lacul Scropoasa și Lacul Bolboci. Este la zece minute de mers pe jos de lacul de baraj artificial (care a fost format din 1929). Primele teste asupra apei izvorului au fost efectuate cu 2 ani înainte să fie format Lacul Scropoasa.
Încă din acea perioadă, experții au descoperit că ar fi pură și că nu ar conține azotați și azotiți. Testele asupra apei au fost reluate mulți ani mai târziu, în 1981 și 1989. Experții lui Nicolae Ceaușesu ar fi descoperit, însă, același aspect: apa ar fi pură. De-a lungul vremii, s-a zvonit că dictatorul Nicolae Ceaușescu ar fi restricționat accesul la Cascada 7 Izvoare. Atunci, liderul comunist ar fi fost convins că apa deține secretul nemuririi, motiv pentru care izvorul a fost supranumit „Elixirul Vieții”. Și cercetătorii străini au efectuat analize asupra unor mostre de apă, după 1990. Nemții și francezii ar fi ajuns la aceeași concluzie: apa izvorului nu ar avea impurități.
Sursă foto: colaj Pixabay