Actualul ministru al Mediului, Daniel Constantin, a mers în weekendul care s-a încheiat într-o librărie, acolo unde a ales să petreacă mai multe clipe de singurătate, iar CANCAN.ro a fost de faţă şi l-a filmat.
Ministrul Mediului din cabinetul Grindeanu s-a plimbat în după-amiaza de sâmbătă prin mall-ul din Băneasa. După mai multe clipe în care a rătăcit fără o ţintă precisă prin respectivul centru comercial, a decis să grăbească pasul şi să intre în librăria Cărtureşti. Cât se poate de singur şi trist, co-preşedintele ALDE a studiat o perioadă noile apariţii din domeniul cărţilor, luând apoi la rând şi rafturile cu filme. Însă, dacă altădată era ceva mai hotărât, de această dată Daniel Constantin a părut mai stingher ca niciodată. S-ar părea că are ceva griji pe cap, mai ales că a ales să fie singur pentru a putea să reflecteze asupra situaţiei actuale. Ne referim, desigur, la faptul că există anumite zvonuri precum cel că nu prea se mai înţelege cu copresedintele ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor), Călin Popescu Tăriceanu. Situaţia nu ar fi, însă, de azi, de ieri şi totul se petrece de mai multă vreme. De asemenea, Daniel Constantin pare să simtă în ultima perioadă tot mai tare că i se trage preşul de sub picioare.
Un alt zvon care circulă prin cercurile politice ar fi cel că deşi are teoretic aceleaşi drepturi precum cu co-şeful Tăriceanu (mai precis fiecare ex partid din cadrul aliantei), lui nu par să îi fi revenit chiar toate punctele de pe listă. Mai exact, chit că acum deţine funcţii precum cea de ministru, dar şi de vicepremier, nu i-au ieşit chiar toate „combinaţiile“. Ne referim desigur la un număr de posturi pe care trebuia să le dea mai departe oamenilor lui, din fostul Partid Conservator. Acestea i s-ar fi cuvenit din moment ce venea în respectiva alianţă cu conducerea PC (Partidul Conservator) în palmares. Iar asta nu e tot, pentru că după ce a fost izolat la guvernare, Tariceanu ar vrea să îi „facă vânt“ din partid.
În vârstă de 38 de ani, Daniel Constantin a fost propus de către PSD şi ALDE pentru conducerea Ministerului Mediului şi a intrat în scena politică în 2006, atunci când se făcea remarcat în PC, un partid al cărui frâie le-a şi preluat. În plus, tânărul politician a fost ministru al Agriculturii Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta.