Izolarea a afectat-o pe Ioana Ginghină. “Ce-i drept, m-am îngrășat, dar…” Cum stă actrița din punct de vedere financiar
Ioana Ginghină se află în izolare, alături de fiica ei și iubit, de aproape două luni. Recent, în cadrul unui interviu, fosta soție a lui Alexandru Papadopol a recunoscut că nu mai are forma fizică dinainte de începerea pendemiei, însă, ușor, va regla problema, imediat după data de 15 mai.
CITEȘTE ȘI: GESTUL NEAȘTEPTAT FĂCUT DE IOANA GINGHINĂ, DUPĂ CE S-A AFLAT DE NOUL IUBIT: ”ȘTIA DEJA CE SE ÎNTÂMPLĂ”
“Păi, ce-i drept, m-am îngrășat un kilogram, dar cred că în maximum o săptămână scap de el. A fost acum, cu mâncatul de Paște, dar îmi revin repede. Nu am făcut mari excese alimentare, doar că nu prea mă mișc. Fac sport, dar efortul nu este același ca într-o zi de muncă. Eu eram super- activă, mergeam mult pe jos, mă mișcam, iar acum sunt foarte statică”, a spus Ioana Ginghină, potrivit viva.ro.
“Nu mă pot plânge, sincer!”
Spre deosebire de alți actori, Ioana Ginghină susține că stă bine din punct de vedere financiar, chiar dacă nu a mai putut participa la evenimente. Proiectele online au ajutat-o să amortizeze anumite perderi.
“Nu mă pot plânge, sincer. Adică am pierdut mult cu această pandemie, pentru că era o perioadă de evenimente și făceam mulți bani, însă școala de actorie merge, am mai prins proiecte pe online, deci este relativ OK. Acum nici cheltuielile nu sunt așa de mari, deci mă descurc binișor”, a mai spus Ioana Ginghină.