Insula Iubirii sezonul 8 este aproape de sfârșit. În această seară, miile de telespectatori care au urmărit în ultima lună și jumătate aventura celor 5 cupluri din Thailanda vor afla deznodământul testului tentației. Cu această ocazie, Iustina Loghin, una dintre concurentele preferate de public, a ținut să le transmită un mesaj celor care au criticat-o de-a lungul emisiunii. Iată ce mesaje a postat pe pagina ei de Instagram!
Iustina și Cornel sunt unul dintre cele cinci cupluri care au decis să-și testeze iubirea în Thailanda. Relația lor a atras rapid atenția, mai ales datorită dezinvolturii cu care tânăra în vârstă de 26 de ani vorbește despre viața lor privată, stârnind interesul publicului. Comportamentul ei a atras atât aprecierea cât și antipatia celor de acasă, motiv pentru care concurenta a primit mai multe mesaje de hate.
Citește și: Momentul în care Iustina a aflat că este însărcinată la Insula iubirii: „Mă sperie”
Cu doar câteva ore înainte de difuzarea episodului final al celui de-al 8-lea sezon de la Insula Iubirii, Iustina Loghin le-a transmis un mesaj celor care i-au criticat parcursul în emisiune. În secțiunea Insta Story de pe profilul ei de Instagram, tânăra în vârstă de 26 de ani le-a transmis un measaj tuturor celor care și-au făcut timp să-i scrie, inclusiv celor care au ales să-i vorbească urât.
„Mulţumesc tuturor pentru mesaje superbe. Fără voi nu treceam peste toate momentele grele. Vă iubesc și vă apreciez pe fiecare în parte.
Mulţumesc şi celor care nu mă plac, dar îşi fac timp să îmi scrie mesaje”, a scris concurenta de la Insula Iubirii, pe Instagram.
De asemenea, într-o postare de pe pagina sa, Iustina le-a mulțumit celor care i-au fost alături și au susținut-o indiferent de ipostazele în care a fost văzută la TV.
„Experiența Insula Iubirii sezonul 8 se apropie de final! 🤩Mulțumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine necondiționat și m-au susținut în această călătorie.
Fără voi, nu m-aș fi simțit la fel de apreciată! Urmăriți ultimele episoade și haideți să trăim împreună emoțiile finale!”, se precizează în mesajul postat de Iustina.
Miercuri, 28 august 2024, Antena 1 va difuza ultimul episod din sezonul 8 al emisiunii Insula Iubirii. În ediția de astăzi, ultimele trei cupluri rămase în Thailanda vor fi puse din nou față în față. Astfel, Maria și Dany Boy se vor confrunta direct, la fel și Iusitna Loghin și Cornel Luchian. Marea surpriză va veni din partea soților Rotaru, Andrei și Cristina, care vor avea parte de un bonfire tensionat(VEZI AICI DETALII).
Astfel, Iustina a publicat un ultim mesaj pe rețelele de socializare înainte ca telespectatorii să afle deznodământul din Thailanda.
„Experiența Insula Iubirii sezonul 8 se apropie de final! 🤩Mulțumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine necondiționat și m-au susținut în această călătorie.
Fără voi, nu m-aș fi simțit la fel de apreciată! Urmăriți ultimele episoade și haideți să trăim împreună emoțiile finale!”, a transmis iubita lui Cornel.