Iustin Covei, băiatul rău al Craiovei, a fost eliberat condiţionat

De: Cancan
Publicat: 23/11/2017 | 14:59

„Prinţişorul“ Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, fusese condamnat în anul 2015 la şase ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni informatice. Tânărul a fost filmat în timp ce sustrăgea bani de la un bancomat aflat în apropierea Poliţiei Capitalei.

Procurorii DIICOT au stabilit că Iustin Covei a pus la cale un grup infracţional organizat, iar împreună cu alte 17 persoane a reuşit să fure, din conturile unor cetăţeni străini, peste un million de euro.    

Din momentul în care a ieşit din spatele gratiilor, Covei a devenit foarte activ pe pagina personală de Facebook, postând imagini de la orice activitate pe care o întreprinde alături de prietenii săi.

Iusti Covei a devenit faimos pentru prima data la vârsta de 16 ani, atunci când a fost suprins la volanului unei maşini fără a poseda permis de conducere. De-a lungul timpului s-a ales cu 10 dosare penale, însă de fiecare dată a scăpat basma curată.

Beizadeaua judecătorului Marin Covei a lovit în 2004 un poliţist cu pumnul, iar în 2006 a fost reţinut după ce a dezbrăcat un tânăr în plină stradă, însă a fost eliberat ulterior. (CITEŞTE AICI: “Nu sunt îngeraş, dar nici dracul pe Pământ!” Iustin Covei rupe tăcerea după 13 ani!)

Tot în 2006, a lăsat un cuţit cu o lama în sus pe un fotoliu la o petrecere, iar o fată care a vrut să se aşeze a nimerit în el. 

Iustin Covei a reuşit să scape de închisoare datorită legii care prevede relaxarea condiţiilor de eliberare din penitenciar. „Iustin Covei a fost eliberat condţionat, înainte de termen, din Penitenicarul Pelendava pe data de 14 noiembrie 2017. A beneficiat de condiţiile legii 169, dar a şi prestat muncă în cadrul unităţii“, a spus Carmen Urziceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Pelendava, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

ELENA AILUŢOAEI