PERSONAJ. Fostul doctor e om dintr-o bucata si nu se sfieste sa spuna adevarul, chiar si cand nu e avantajat Candid. Presedintele de la CFR Cluj a recunoscut ca-i „habarnist” si ca are oameni care se ocupa de prevederile legilor „sportului-rege” George Parvan Cu un an in urma, Arpad Paszkany si Iuliu Muresan erau „in cofa”. „Am suferit mult acum un an. Eram foarte, foarte tristi. Din cauza Stelei”, a rememorat presedintele celor de la CFR Cluj. „Cred ca meritam acest titlu. Am muncit mult pentru el. Am facut si greseli. Inteleptii invata din greselile altora. Noi am invatat dintr-ale noastre”, a continuat presedintele ardelean. El si-a amintit si cum, in 2001, au apelat la ajutor cei de la CFR Cluj. „Mircea Balas, cred ca era sef serviciu patrimoniu la CFR, si Marcel Lazareanu, fostul portar al celor de la „U” Cluj, acum avocat, au fost cei care au venit la Arpi (n. red. – Arpad Paszkany, patronul celor de la CFR) si la mine. Aveau nevoie de bani. Marcel a intervenit pentru ca fiul sau era portar la CFR. Noi le-am spus ca-i ajutam, dar in conditiile noastre”, deapana, in continuare, firul amintirilor Iuliu Muresan. El recunoaste ca nu se pricepe la fotbal. „Nu stiam eu foarte multe despre fotbal. Nici acum nu stiu, spre exemplu, regulamentul. Am oameni care se ocupa de asa ceva. Eu am multe altele. Asadar, niste „habarnisti”, caci si eu, si Arpi, asta suntem, au ajuns pe primul loc in Liga I. Am muncit mult, repet. Meritul evident apartine jucatorilor si antrenorilor. Ei au castigat pe teren. Si, cand au pierdut, si-au indreptat greselile”, a punctat Muresan. Ieri, cei de la CFR au vizionat meciul contra rivalilor locali de la „U” in Gruia, alaturi de familii si de prieteni, care au tinut sa fie prezenti la asemenea eveniment. „Noi reprezentam provincia si sunt convins ca sunt milioane de oameni care se vor bucura daca vom castiga titlul”, a conchis presedintele celor de la CFR.
„Ne-am inteles cu oamenii care erau atunci la CFR asa cum am vrut noi. Am avut, de la inceput, trei oameni din cei cinci in nou- infiintatul Consiliu de Administratie. Pe mine m-o impins Arpi Paszkany de la spate. Mi-o dat un branci ca unuia care nu stie sa inoate. Interimar trebuia sa fiu. Si am tot ramas interimar pana azi”, a povestit Muresan. El a adaugat ca preluarea respectiva a fost sarbatorita cu un traditional pahar cu palinca. (G.P.)