În urmă cu doar câteva zile, Iulia Vântur a împlinit 44 de ani. Românca a organizat o petrecere restrânsă, alături de cele mai apropiate persoane din viața sa, iar de la reuniune nu avea cum să lipsească actorul Salman Khan. Iubitul vedetei a fost sufletul petrecerii, iar imaginile publicate pe social-media s-au viralizat rapid.
De mai bine de 10 ani, Iulia Vântur a plecat din România și a luat-o de la zero în India. Fosta prezentatoare TV a muncit din greu pentru a se bucura de faima și notorietatea de acum și nu a renunțat nicio clipă la visul ei, cel de a deveni una dintre cele mai apreciate actrițe și artiste de la Bollywood. Se poate spune că la toate aceste reușite, cel mai renumit actor din India, Salman Khan, a avut și el o parte din contribuție.
Tot de atâția ani, Iulia Vântur trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Salman Khan, unul dintre cei mai mari actori de la Bollywood. Au preferat să își trăiască povestea de dragoste discret, fără a se afișa prea mult în lumina reflectoarelor, motiv pentru care aparițiile lor împreună sunt destul de rare, însă nu și de data aceasta. Pe 24 iulie, Iulia Vântu a împlinit 44 de ani, petrecere de la care nu a lipsit iubitul ei.
Iulia Vântur a avut parte de o zi de naștere pe care, cel mai probabil, nu o va uita prea curând. Alături de iubitul ei, Salman Khan, cei mai apropiați prieteni ai lor, dar și vedete din India, actrița a serbat împlinirea a 44 de ani – la reședința starului de la Bollywood – în cadrul unei petreceri restrânse, cu bucate îmbelșugate și plină de distracție și voie bună – vezi GALERIA FOTO.
În semn de recunoștință, Iulia Vântur a creat un colaj cu mai multe imagini – cu toți invitații de la petrecere – și a urcat imaginile pe Instagram. În descriere, românca a transmis câteva gânduri emoționante.
„Sunt foarte recunoscătoare că am oameni minunați în viața mea. Un mare mulțumesc pentru fiecare dintre voi care mi-ați binecuvântat călătoria. Vă iubesc, viața mea este mai frumoasă datorită vouă 🤗❤️ Vă mulțumesc pentru toate urările și dragostea, vă trimit o îmbrățișare mare și plină de iubire”, a scris Iulia Vântur pe contul său de Instagram.