Iulia Albu este foarte discretă în ceea ce privește viața personală, însă povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei, Mike, continuă la fel de frumos ca la început. Fashion editorul a acordat un interviu exclusiv pentru CIAO.RO, unde a vorbit despre proiectele sale profesioanale, despre relația cu bărbatul pe care îl iubește și despre fostul soț, Mihai Albu.
Vedeta a dezvăluit că urmează să se recăsătorească, însă nu este decisă dacă vrea să împărtășească acest moment cu cu publicul. „În general eu vorbesc foarte puțin despre viața mea personală și aș vrea să păstrez anumite lucruri doar pentru mine și iubitul meu. Însă nu aș putea niciodată să stau lângă o persoană pe care să nu mi-o văd alături pe termen lung. Nu sunt genul de persoană publică care își schimbă logodnicul o dată pe an. Nu m-am văzut niciodată mireasă în sensul de femeie care are nevoie de confirmarea dată de cererea din partea unui bărbat. Da, mă voi recăsători însă nu am hotărât dacă acest eveniment va fi unul pe care-l voi împărtăși cu publicul sau îl voi păstra doar pentru mine. Ne dorim amândoi cel puțin încă un copil, însă n-aș spune că acesta este focusul nostru în acest moment.
Relația pe care o avem cu fostul meu soț este una… cordială și atât. Asta nu înseamnă că avem foarte mari divergențe, consider că între doi oameni care au împreună un copil este un gest de responsabilitate și de maturitate să existe o relație civilizată„, a declarat Iulia Albu pentru CIAO.RO.
Iulia Albu a mai dezvăluit că în acest an a suferit două intervenții chirurgicale, una de înlăturare a unui chist oavrian. „Am o singură operație estetică aceea de liposculptură a gleznelor. Nu am acid hialuronic în buze, nu am implant mamar și chiar dacă nu sunt vehement împotriva acestor intervenții, sunt cu siguranță pentru a păstra aspectul natural și consider că este un gest de responsabilitate din partea celor care apelează la ele să o facă în așa fel încât să nu mutileze aspirațiile estetice ale femeii moderne.
Anul acesta am suferit două intervenții, una de înlăturare a unui chist ovarian. Nu este o experiență plăcută, însă am ținut ca cititoarele mele să aibă ceva de învățat din experiența mea și din faptul că am fost victima unei diagnosticări greșite, motiv pentru care am și considerat necesar să public un articol pe iuliaalbu.com în legătură cu acest subiect și cu importanță celei de-a două opinii medicale. Consider că în România există foarte multă incompetență în medicină și de foarte multe ori această incompetență este acoperită conștiincios de relațiile potrivite„, a mai mărturisit vedeta pentru aceeași sursă.
De ceva vreme, Iulia Albu împarte și bune și rele cu un bărbat stilat, manierat, foarte educat, după cum ea recunoaște acest lucru. Vedeta a ales să vorbească deschis despre relația cu actualul ei iubit, dar a povestit și cum s-au cunoscut.
„Prima dată am remarcat că purta șosete extrem de colorate. A ajutat și faptul că este un bărbat extrem de cult și manierat. Și faptul că a studiat vioară clasică și, în general, faptul că zâmbesc cu adevărat doar atunci când mă ține în brațe.
În momentul întâlnirii noastre, cred că era singurul român care nu știa solut nimic nici despre televiziunile din România, nici despre celebra mea găină. A fost puțin amuzant. Dar acesta a fost unul dintre lucrurile care m-au fascinat. Niciodată nu am agreat pupătorii de moaște mondene. Și nici catedralele dedicate lor.
Nu am fost niciodată ușor de cucerit. Cu siguranță am o personalitate care este „ușor de suportat doar de către un bărbat puternic. El se încadrează perfect în „Fișa postului. Cu succes chiar”, a declarat Iulia pentru Viva.ro.