Iulia Albu: “Am 57 de melci africani uriași, 2 bulldogi francezi și…”. Criticul de modă are o adevărată grădină zoologică acasă!
Iulia Albu a dat uitării găina pe care a făcut-o celebră în urmă cu aproape un deceniu și pare să aibă o nouă pasiune pentru animale, de această dată mult mai exotice. Pe lângă bulldogii francezi, criticul de modă găzduiește acum 57 de melci africani uriași, dar și o șopârlă tegu, care poate ajunge la patru kilograme și un metru lungime. Pe lângă dezvăluirile despre noile “vedete” ale casei, Iulia Albu întocmește, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, lista adevăratelor staruri autohtone, care se prezintă cel puțin onorabil în accepțiunea acesteia.
Prezentatoarea de la Antena Stars demonstrează că poate face și unele remarci pozitive despre colegii de breaslă, dar vorbește deschis și despre cum a fost, de multe ori, stigmatizată pe nedrept. Motivul ar fi unul simplu, și anume faptul că: “E cool de multe ori să spui: «Vai, ce mă enervează persoana respectivă, mi se pare super arogantă!»”, așa cum o remarcă satiric însăși vedeta.
„Toți ați crescut cu găini, dar pe toți v-a șocat că ați văzut-o pe un umăr al unei persoane”
Lumea showbizului se declara de-a dreptul șocată în urmă cu aproape zece ani, când Iulia Albu apărea la televizor în prezența unei găini, pe care a integrat-o într-un concept fashion atunci neînțeles. La momentul respectiv, au apărut numeroase comentarii și controverse cu privire la criticul de modă. Ulterior, Iulia Albu a obișnuit audiența cu aparițiile sale pline de sare, piper și – uneori – pene.
Acum, pare să fi lăsat deoparte găina, dispărută din peisajul ținutelor, întrucat fosta soție a lui Mihai Albu s-a „reprofilat” pe melci africani: “Am 57 de melci africani uriași, doi bulldogi francezi și un tegu. Melcii nu i-am mai numărat de vreo trei săptămâni, posibil să fie mai mulți acum!”
Explicația vine chiar din partea Iuliei Albu, care își pune pornirile vestimentare pe seama copilăriei, cu un puternic impact asupra stilului.
“Purtam pălării într-o vreme în care în România era considerat ridicol să porți pălărie. Mă îmbrăcam de seară ziua, deși în România era normal și seara să te îmbraci ca în fiecare zi, pentru că în acest mediu cu persoane foarte cunoscute, dintre care o mare majoritate poartă haine pe care le primesc gratis, niște cârpe mizerabile, nici măcar nu primesc bani pentru asta, a apărut cineva care investea în ținute și care și le făcea și își făcea concept de ținută!
Și faptul că am copilărit la Horezu cu găinile și că nu întâmplător simbolul Horezului este «Cocoșul de Hurez», pentru că, de fapt, eu am pus într-un context glam ceva care era specific unui popor întreg, pentru că toți ați văzut găini, toți ați crescut cu ele, dar pe toți v-a șocat că ați văzut-o pe un umăr al unei persoane!”, ne-a declarat Iulia Albu în exclusivitate.
(CITEȘTE ȘI: IULIA ALBU, GESTURI TANDRE FAȚĂ DE FIICA EI! A LUAT-O ÎN BRAȚE, A SĂRUTAT-O ȘI A PRIVIT-O LUNG, IAR CANCAN.RO ARE IMAGINILE)
Margareta Pâslaru, singura care nu greșește
Renumită pentru remarcile acide, Iulia Albu își expune latura pozitivă și alcătuiește lista adevăratelor vedete de la noi. Printre cei trecuți în eternitate se numără Stela Popescu și Sergiu Nicolaescu, figuri emblematice ale cinematografiei naționale. Din curentul actual fac parte trei dintre colegii de trust ai vedetei:
“Angela Gheorgiu, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Carmen Tănase, Stela Popescu, Dumnezeu s-o ierte, Sergiu Nicolaescu, e altă lume cu totul! Loredana, Delia și Ștefan Bănică”.
Însă, de departe, cea fără de cusur este Margareta Pâslaru, căreia criticul nu i-a identificat nicio greșeală vestimentară: “Margareta Pâslaru are extrem de puține apariții, în general cele pe care le are sunt memorabile și ea are un stil, este practic singura care nu greșește!”, a conchis Iulia Albu.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com
This browser does not support the video element.