Iulia Albu a ajuns de urgenţă la spital. Ce i s-a întâmplat criticului vestimentar

Publicat: 24/12/2022 | 17:36

Iulia Albu a reuşit recent să îşi îngrijoreze fanii, după ce a publicat pe reţelele de socializare o imagine în care apărea pe un pat de spital. Prezentatoarea TV a avut nevoie de îngrijire medicală urgentă din cauza unor probleme de sănătate care i-au dat bătăi de cap. 

Iulia Albu a făcut publică, pe rețelele de socializare, o imagine în care apare cu perfuzia în mână. Chiar înainte de Crăciun, prezentatoarea de la Antena Stars a avut nevoie de îngrijirile medicilor.

VEZI ŞI: THEO ROSE, PUSĂ LA ZID DE IULIA ALBU. CE A PUTUT SPUNE „REGINA MODEI” DESPRE CÂNTĂREAȚĂ: „A LUAT SCAUNUL DE LA ANDRA ȘI IUBITUL DE LA LIA BUGNAR”

La secţiunea de Story de pe Instagram, criticul de modă a publicat şi un mesaj, însă nu le-a dat prea multe detalii celor care o urmăresc. Cel mai probabil, oboseala pe care a acumulat-o în ultima şi-a spus cuvântul.

”Așa, de sărbători”, a fost mesajul pe care vedeta l-a transmis fanilor săi.

Ce trucuri foloseşte Iulia Albu pentru a se menține în formă

Iulia a dezvăluit, recent ăntr-un interviu, că nu își contorizează kilogramele și nici nu ține o dietă anume. Susține, însă, că are grijă să facă sport în mod regulat și să aibă un stil de viață sănătos.

„Poate și pentru că cea mai mare parte a vieții mele am fost frustrată de faptul că eram mult prea slabă, am renunțat la a mai contoriza foarte strict câte kilograme am sau câte calorii mănânc. Am antrenor cu care merg la sală, am antrenor cu care merg să alerg, respectiv iubitul meu, și am cel mai bun antrenor – pe fiica mea, care are grijă mereu să mă alerge suficient pentru a pierde caloriile în plus”, a declarat Iulia Albu, pentru Viva.