Fără doar și poate, Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoarea a anului de majoritatea dintre noi, mai ales că Moșul vine și cu sacul plin. Cu toții avem o mică dorință în perioada sărbătorilor și, de cele mai multe ori, cei dragi se ocupă să transmită mai departe lui Moș Crăciun ceea ce ne dorim. Asta s-a întâmplat și în cazul lui Valerie Lungu. Influencerița a avut parte de un an plin care însă s-a încheiat așa cum și-a dorit. Iubitul ei s-a ocupat de tot, așa că de sărbători șatena a avut parte de cadoul mult visat. CANCAN.RO a stat de vorbă cu ea și a aflat totul de la creatoarea de conținut, dar și cum s-a revanșat ea față de iubit.
Influencerița Valerie Lungu a avut parte de un cadou inedit de la iubitul ei, Alex Glikă. Așa cum știm, cei doi sunt împreună de un an și jumătate și împărtășesc aceeași meserie: sunt creatori de conținut și influenceri. Așadar, cuplul se ajută reciproc atunci când vine vorba de muncă, dar și în viața personală sunt non-stop împreună. Asta le-a afectat la un moment dat relația, așa cum Valerie ne spunea (vezi aici), dar au trecut cu bine peste impedimente. Și, cum în orice situație există și avantaje, dar și dezavantaje, faptul că cei doi sunt foarte apropiați nu a făcut decât ca Alex Glikă să fie punct ochit, punct lovit când a venit vorba să-i ia cadou influenceriței.
(CITEȘTE ȘI: Valerie Lungu, adevărul despre despărțirea de iubit: ”I-am spus să plece în Londra!” Cununie pe blat!)
Valerie Lungu a povestit cât de mult a impresionat-o iubitul: „Mi-am primit cadoul de Crăciun anul acesta. Este un televizor portabil pe care mi l-a dăruit iubitul meu. Este vorba despre un televizor pe care am pus ochii demult și îl vânam, dar nu îl găseam nicăieri de șase luni. Îmi plăcea atât de mult și era mereu out of stock. Este extraordinar de fain, cel mai tare cadou ever” , a spus influencerița pentru CANCAN.RO.
„Și eu i-am luat cadou lui, dar am noroc că el nu este foarte pretențios. Îi iau ceva mai simplu, haine, sau dacă găsește ceva de brand care să-i placă, îi cumpăr, am găsit multe pentru el. I-am găsit costum de schi, niște paltoane,haine. Nu pot să iau un singur cadou, mereu iau mai multe pentru că nu mă hotărăsc. Și mamei i-am luat un cadou frumos de Crăciun și de Sfântul Nicolae, dar și câinelui. Eu nu mă pot abține să nu cumpăr”, a declarat Valerie.
Valerie Lungu este o norocoasă, mai ales că iubitul ei este foarte atent la nevoile și dorințele influenceriței. Tânăra este o împătimită a filmelor de Crăciun, iar iubitul ei Alex Glică și-a dorit să-i ofere o experiență plăcută și i-a cumpărat televizorul portabil pentru că Valerie este de multe ori pe drumuri chiar și în perioada Crăciunului. „În fiecare an mă uit la Harry Potter. În fiecare an iau toate filmele Harry Potter și mă uit la ele, apoi Home Alone, este ca o tradiție”, a spus ea.
(ACCESEAZĂ ȘI: Valerie Lungu nu poate sta fără Alex Gilka! Unde a dat fuga influencerița)
Și, pentru că tot a adus vorba de tradiții, am fost curioși să aflăm care este tradiția pe care Valerie Lungu o respectă în fiecare an de Crăciun. Ei bine, este vorba de un obicei pe care îl au atât ea, cât și mama ei încă de pe vremea când bunicii influenceriței erau în viață.
„Avem multe tradiții pe care le respectăm. În data de 21 decembrie noi facem bradul și luăm cadouri. Eu și mama mai avem o tradiție pe care o respectăm în fiecare an. Ne place să mergem la colindat, mergem să-i colindăm pe prietenii noștri. În fiecare an, eu și mama învățăm un colind nou și mergem cu colindul. Este un lucru pe care l-am respectat de când eram mică pentru că buneii mei erau în viață și mergeam să-i colindăm și am păstrat și acum asta. Și mai facem și bucate împreună” , ne-a spus Valerie Lungu.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.