Iubita lui Vladimir Drăghia a ajuns în pragul disperării! În lipsa soțului ei, Alice a fost terorizată. Vrea să apeleze la Poliție
În timp ce Vladimir Drăghia se luptă pentru echipa „Faimoșii”, la Exatlon, mama copilului lui, Alice, a trecut prin momente grele. Tânăra a fost amenințată și este hotărâtă să apeleze la ajutorul Poliției. Se pare că un „fan” a terorizat-o cu mesajele și i-a insultat fetița și pe soțul ei, aflat în Republica Dominicană.
Vladimir Drăghia se află de luni bune în Republica Dominicană, acolo unde are loc competiția Exatlon. Iubita lui, Alice, a rămas în țară cu fetița. Ambele îl susțin pe Vladimir Drăghia și speră că acesta se va întoarce cu premiul cel mare în România. Din păcate, iubita actorului a trecut prin momente mai puțin plăcute în ultima perioadă. Ea a primit amenințări din partea unei persoane care o terorizează pe toate rețelele de socializare.
„Fac această postare ca să potolesc o persoană josnică. De ieri, încearcă să mă terorizeze de pe mai multe conturi, îmi scrie inclusiv pe contul magazinului nostru cu hăinuțe. Începe prin a-mi scrie un mesaj de apreciere sau îmi scrie că vrea să facă o comandă, apoi mă insultă în mod execrabil pe mine, pe fetița mea și pe Vladimir. M-a abordat chiar și de pe un fanpage pe care mi-l făcuse. Îi transmit să înceteze orice fel de agresiune, ca să nu se trezească cu plângere la poliție pentur hărțuire în mediul online. Dacă nu știa, o informez eu că aceste injurii sunt fapte penale conform Noului Cod Penal. IP-ul (adesa de unde își face existența tristă) poate fi aflat foarte ușor. Nu îmi voi face conturile private, pentru că nu îmi fac viața în funcție de nimeni. În schimb, voi înceta să mai răspund la mesajele noi o perioadă, chiar dacă sunt pozitive! Îmi pare rău pentru că eu răspund la toate mesajele frumoase și am mulțumit mereu pentru aprecieri și susținere, dar am prea multă fericire și iubire în viața mea ca să am de-a face cu mizeriile unui om trist. Cred cu tărie că oamenii sunt răi când sunt proști și/sau le este frică. Trist. S-auzim de bine”, a scris Alice.