Cristina Ștefania reușește cu fiecare imagine publicată în mediul online să atragă atenția tuturor. Mândră de formele ei apetisante, iubita lui Speak nu ezită să pozeze sexy, însă ultima ședință foto pe care a realizat-o pare că le întrece pe toate celelalte.
Frumoasă, rebelă și senzuală, Cristina Ștefania s-a folosit de toate armele pe care le are în dotare, iar rezultatul a fost pe măsură.
Cu părul răvăşit, tatuajele la vedere şi trupul aproape complet dezgolit, imaginea este una care îţi măreşte pulsul, mai ales dacă eşti bărbat. Cu siguranță și femeile au analizat aceste fotografii incendiare. Nu poţi trece cu vederea aşa uşor un asemenea peisaj.
Fotografia vine și cu un mesaj pentru fanii artistei.
„Cea mai tare experienţă pe care am avut-o vreodată”, ceea ce dovedeşte că a fost mulțumită de rezultat.
„Oricât de realizat ești, întotdeauna mai ai nevoie de câte ceva sau mai vrei și altceva. Eu am tot ce-mi trebuie, casă, mașină, nu mor de foame. Am iubită, familie sănătoasă. Voi urma și eu legea firească a lucrurilor. La un moment dat se va întâmpla și mă voi căsători. Îmi doresc doi copii”. a declarat artistul, în urmă cu ceva timp.
Speak și Ștefania formează un cuplu după ce au colaborat la un clip video, intitulat „Libelula”, el în calitate de cântăreț, iar ea în calitate de dansatoare. Cei doi au început să petreacă tot mai mult timp împreună și au ajuns să se îndrăgostească unul de celălalt. Speak a îndrumat-o pe iubita lui și către o carieră de cântăreață, în afară de cea de dansatoare.