Zilele acestea, Gerald Pique a postat, pe rețelele de socializare, prima poză alături de Clara Chia Marti. Fostul fotbalist al Barcelonei voia să îi râdă în față cântăreței, dar ce a urmat l-a luat pe nepregătite. Fanii Shakirei au dat de pământ cu studenta de 23 de ani care le-a spart casa celor doi.
Shakira a lansat cea de-a treia piesă, după despărțirea de Gerald Pique ca urmare a infidelității sale. La scurt timp, sportivul, mereu în război cu fosta, s-a decis să-i dea peste nas și să posteze o fotografie cu actuala lui: Clara Chia Marti. Dacă Pique se aștepta la felicitări și la o Shakira plângând, s-a trezit cu o lovitură sub centură de la fanii cântăreței!
(CITEȘTE ȘI: Shakira îl atacă prin versuri, iar Pique răspunde prin fapte! Ce a făcut fostul fundaș al Barcelonei întrece orice imaginație)
Nici bine nu a apărut poza că au și început comentariile. Se pare că fanii celebrei cântărețe au vrut să-i dea o lecție, despre moralitatea în relații, lui Pique, dar au sfârșit făcând-o pe studenta lui de 23 de ani mai ceva ca la roast. Iată doar câteva dintre comentariile le pare le-a primit fericitul cuplu:
„Ce frumoasă e fiica ta”, „Părul Clarei este aproape la fel de uscat ca inima ta”, „Shakira e de o sută de ori mai bună”, „Shakira din Ohio”, „E clar, o femeie la fel la tine. Mediocră”, „Postul de amantă rămâne liber”, „Nimeni nu va fi mai presus de Shakira”, „Bucură-te cât durează”, „Grație Shakirei îi cunoaștem pe clovn și pe Casio”, sunt doar câteva dintre sutele de comentarii cu care a fost lovită iubita lui Pique.
În cealaltă tabără, Shakira este bine și a câștigat peste 22 de milioane de euro din cele trei cântece noi.