Iubărețul Jean Constantin i-a suflat nevasta unui faimos coleg. Cum a reușit „Ismail” să o cucerească pe ultima sa parteneră de viață
Considerat, pe bună dreptate, un maestru al comediei, Jean Constantin și-a încântat publicul, indiferent dacă a făcut-o din postura de actor de film, estradă, radio, televiziune, scenă, voce sau vodevil. A excelat în roluri comice. Printre personajele cărora le-a dat viață se numără cele din seria BD (Brigada Diverse), în unele filme sub regia lui Sergiu Nicolaescu ori cel din serialul de televiziune “Toate pânzele sus” (1976), o ecranizare după cartea cu același titlu, apărută în 1954, sub semnătura lui Radu Tudoran. Filmul, în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un rol cu deosebit impact la public- turcul Ismail. Prestigioasa-i carieră s-a întins peste mai mult de jumătate de secol, 53 de ani.
Iubărețul Jean Constantin i-a suflat nevasta unui faimos coleg
S-a născut în august 1927, la Techirghiol. Mama era grecoaică, Caliopia Stavreg, iar tatăl, Dumitru, de etnie romă, era conductor architect. Provenea dintr-o familie numeroasă, cu cinci fete și patru băieți. Numele său de familie era Jean, nu Constantin. Numele de botez, Constantin, i-a fost dat după bunicul său patern, Costache. Numele de familie original era Zeanu, care apoi a fost transformat în Geanu și transcris ulterior în Jean, în livretul militar al tatălui său.
A debutat la Casa de Cultură din Constanța. Teatrul de Stat “Fantasio” l-a angajat la nou înființată secție estradă, în 1957. A rămas actor al acestei instituții până la pensionare. Debutase în cinematografie la începutul anilor 60. Jean nu va avea studii de teatru, deși va juca pe scena teatrului din orașul de la malul mării timp de aproape 30 de ani, între 1957 și 1985, bifând 39 de premiere. Piesa „Săracul Gică” avea să bată un record de 1.500 de reprezentații. A jucat în peste 70 de pelicule, făcând naveta București-Constanța, având ca parteneri alte nume mari, precum: Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui, Dem Rădulescu etc.
La vârsta de 15 ani, Jean Constantin a fost hamal în port, alături de Ilarion Ciobanu. A obţinut casă, în Constanţa, înainte de 1989, ducându-se cu tot cu familie, cu plapumă, cu căţel şi cu purcel în biroul primarului şi i-a zis: «Eu dorm aici şi rămân la dumneata în birou dacă nu-mi dai casă». Pe primar l-a bufnit râsul şi a doua zi i-a făcut rost de casă.
Actorul nu a avut copii, dar i-a iubit foarte mult; i-a plăcut să-i facă să râdă, să-i vadă cum se joacă; pentru ei a înfiinţat un teatru de păpuşi în Constanţa. Avea dexteritatea necesară unui actor-păpuşar, despre care mărturisea: „Mânuiesc păpuşile nemaipomenit. Nu se poate mai mare bucurie decât să auzi o sală întreagă de copii râzând. M-am străduit să distrez lumea. Mă simt bine când râde toată sala. Publicul care reacţionează la replică, în sală, acela e publicul în care cred…”.
Trei căsnicii, una mai frumoasă ca alta
Marele artist Jean Constantin a fost căsătorit de trei ori. Ultima nevastă a actorului a fost Nina, cu care a împărţit 30 de ani de viaţă. De meserie sufleur, Nina a fost mai întâi soţia actorului Gheorghe Cozorici, un amănunt mai puțin știut. „Am jucat la Teatrul Naţional – O scrisoare pierdută şi Nina mi-a suflat mie în piesă. La sfârşit, am suflat-o eu de tot”, povestea Jean Constantin.
Prima soţie a fost Mioara Mocanu de la Galaţi. Eu am început activitatea teatrală la Casa de Cultură din Constanţa, unde am mânuit păpuşi. Era instructoare la Casa de Cultură a studenţilor şi ne învăţa să mânuim păpuşile. Până la urmă ne-am căsătorit. Ultima mea soţie – că trei au fost toate şi nu le-am atins nici cu o floare – e Jean Nina, care a lucrat la Teatrul Naţional din Bucureşti, 40 de ani. Când am jucat «O scrisoare pierdută», ne-am cam împrietenit. Este fosta soţie a lui Gheorghe Cozorici. Nina este şi rămâne o doamnă extraordinară, o soţie rară. E frumoasă. N-are ea un ochi, dar e frumoasă.”
Jean Constantin avea să se căsătorească cu Nina la vârsta de 53 de ani, în 1980. Au trăit împreună până la moartea actorului în 2010. Gheorghe Cozorici avea să moară mult mai tânăr la vârsta de 60 de ani în 1993.
Ion Dichiseanu, verişor prin alianţă cu Nina, ultima nevastă a lui Jean Constantin, spune că cei doi erau un cuplu sudat de peste 20 de ani. „Au fost cu adevărat împreună, la bine şi la rău, deşi el era, pentru spectacole, mai mult în Constanţa, şi ea, în Bucureşti, sufleor la Teatrul Naţional. Se întâlneau însă tot timpul, făceau naveta”, precizează Dichiseanu.
Premii și distincții
În anul 2003 a primit din partea UNITER premiul special pentru teatru de revistă, iar în 2004 a fost premiat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer. Cinci ani mai târziu i-a fost acordat Premiul pentru întreaga activitate, la cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Gopo.
A fost învestit drept Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan de la Ierusalim”, în cadrul unui ceremonial desfășurat într-o sală a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava. În 2009 și 2010, îndrăgitul actor a fost internat de mai multe ori din cauza problemelor cardiace. S-a stins din viață în anul 2010, în apartamentul său din Constanța și a fost înmormântat în Cimitirul Central din localitate.