Îţi mai aminteşti de Miki de la K-pital? Cum arată şi din ce trăieşte acum
Miki de la K-pital a ales să se retragă din lumina reflectoarelor acum câțiva ani și de atunci a fost văzută tot mai rar în public. În 2021, artista s-a căsătorit și și-a dedicat timpul familiei. Prezentă la Star Matinal în această dimineață, ea a împărtășit detalii despre cum își petrece o zi obișnuită și cum evoluează profesional.
„Foarte bine fac! Adevărul e că la TV am venit mai rar, dar viața mea este la fel, cu cântec. Eu cânt, din asta trăiesc! Azi dimineață m-am trezit foarte bine, dar, de obicei, eu nu-mi pun ceasul să sune, pentru că nu am copii, am doar animăluțe. Mă trezesc pe la 9 dimineața, mic-dejun, cafea, toate cele și depinde ce activități am în ziua respectivă”, a povestit cântăreața, conform Spynews.
Citește și: ÎN ANII 2000 ERA UNA DIN CELE MAI CELEBRE CÂNTĂREŢE DIN ROMÂNIA! O RECUNOAŞTEŢI?
Cum arată şi din ce trăieşte acum Miki de la K-pital?
Într-un interviu acordat publicației Click cu aproape doi ani în urmă, cântăreața a dezvăluit că și-a diversificat repertoriul, îmbrățișând și muzica populară, iar în plus, a început să danseze alături de celebrul Nea Marin.
„Avem evenimente de luni până duminică, nu mai stăm deloc pe acasă, ceea ce mă bucură. Pe plan muzical, de anul trecut cânt și folclor autentic și îmi place foarte mult. Cânt cu un taraf, adică mai am o variantă de spectacol. Sunt foarte mulțumită, pentru că sunt foarte ocupată. Am mai multe variante acum și îi întreb pe oameni ce doresc să le cânt. Clientul alege!
Oricum îmi place foarte mult ceea ce fac. M-am apucat și de dansuri populare, cu Nea Marin. Fac asta din luna martie, îmi place mult de tot și merg de două ori pe săptămână. Inițial mergeam doar o dată pe săptămână, dar nu învățam pașii, așa că am început să fac mai des. Dacă tot am început să cânt şi folclor, am zis să fiu completă, să învăț să și dansez pe muzică populară. Cele mai grele sunt dansurile moldovenești. Sunt foarte rapide și au foarte mulți pași și țopăială multă. Sunt foarte obositoare, e nevoie să mai repet și acasă”, a dezvăluit la acea vreme Miki.
În iunie 2021, Miki și-a unit destinele cu partenerul său de viață, Răzvan Constantinescu. Cei doi s-au căsătorit civil, după o frumoasă relație de 18 ani.
„Ne-am cununat în Crevedia, am avut doar nașii cu noi, doctorul Bogdan Dimitrie Niculae, cu nevasta lui, Marina, pe care îi cunosc de 16 ani! O să facem mai multe seri cu petreceri la noi acasă pentru că avem mulți prieteni!”, a dezvăluit atunci cântăreața.
Citește și: MIKI DE LA K-PITAL, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE S-A CUNUNAT CIVIL CU IUBITUL EI: ”E NEVOIE ȘI DE ACTE”