Katey Sagal a devenit cunoscută publicului larg în urma serialului fenomen Married with Children, numit și Familia Bundy, unde o interpreta pe faimoasa Peggy Bundy, o femeie casnică care îi scotea peri albi lui Al. Se pare că spumoasa actriță a rămas la fel de frumoasă și la cei 70 de ani ai săi.
Frumoasa actriță este născută pe 19 ianuarie 1954, fiind fiică a unui cântăreț și regizor TV, iar nașul ei nu a fost nimeni altul decât Norman Lear, o legendă a televiziunii. Crescând în lumina reflectaorelor, Katey a decis că trebuie să ajungă cântăreață, însă asta nu a ținut prea mult, pentru că a primit un rol emblematic, care avea să îi schimbe toată viața.
Katey Sagal a jucat rolul gospodinei glam Peg Bundy în Married with Children din 1987 până în 1997. După aceea, Katey a interpretat-o pe doamna Leela din serialul Futurama timp de aproape 10 ani. Nu s-a îndepărtat niciodată de rolul de mamă, jucând în serialul ,,8 reguli simple”. Mai mult decât atât, Katey a jucat si în Sons Of Anarchy, unde era personajul Gemma, rol care i-a adus un Glob de Aur în 2011.
Katey Sagal nu este recunoscută doar pentru rolurile sale, dar și pentru frumusețea ei care, aparent, nu se mai sfârșește. Adesea au circulat svonuri că frumoasa actriță a suferit numeroase operații estetice, cu ajutorul cărora a reușit să își mențină aspectul tineresc, însă Katey Sagal susține că are alte mijloace prin care arată fără de bătrânețe.
În 2014, actrița din Sons Of Anarchy a vorbit despre obiceiurile care au ajutat-o să se mențină. Actrița are un regim alimentar foarte strict și este o iubitoare de fitness. De asemenea, Sagal nu consumă alcool și nu fumează, aspecte care au ajutat-o să arate atât de bine la 70 de ani. Cu toate acestea, ea a avut un istoric legat despre alcool și substanțe interzise, la care a renunțat în urmă cu mai bine de treizeci de ani.
Deși mereu a apărut cu zâmbetul pe buze în spatele micilor ecrane, Katey Sagal a dus o viață grea încă din adolescență. Actrița și-a pierdut mama la o vârstă foarte fragedă – avea doar 20 de ani atunci, aceasta murind din cauza unei afecțiuni cardiace. Cinci ani mai târziu, a încetat din viață și tatăl lui Katey, cel care a încurajat-o să ia calea actoriei.
În ceea ce privește viața amoroasă, Katey Sagal nu a fost foarte norocoasă. Actrița este cunsocută pentru viața sa amoroasă tumultoasă. Actrița a trecut prin trei căsnicii eșuate și abia la 50 de ani a reușit să își găsească sufletul pereche. Mai întâi, actrița a fost căsătorită cu muzicianul Freddie Beckmeier, din 1978 până în 1981, apoi a urmat alt muzician, Fred Lombardo, cu care a fost căsătorită din 1986 până în 1989. Cu Jack White a fost măritată din 1993 până în 2000, iar acestuia i-a dăruit doi copii – Sarah Grace (1994) şi Jackson James (1996).
O altă traumă a încercat-o pe actriță. Pe vremea când filma pentru serial, Katey a pierdut o sarcină când se afla în luna a opta, iar acest eveniment a devastat-o. Actrița și-a dorit să aibă un copil și cu Kurt Sutter, actualul soț, dar, dat fiind că trecuse de 50 de ani, a fost imposibil. Astfel, actrița a apela la o mamă-surogat, iar doi ani mai târziu a venit pe lume Esme, acum în vârstă de 17 ani.
FOTO: Instagram