Îți iei concediu medical? Așteaptă-te să vină polițiștii în control!

Publicat: 10/04/2023 | 18:24
Persoanele care își iau concediu medical ar putea fi verificate, acasă, de autorități

Persoanele care își iau concediu medical ar putea fi verificate de către autorități, pentru a se asigura că se află acasă. Aceasta reprezintă o propunere din partea deputatului liberal Raluca Turcan. Potrivit informațiilor, în primele luni ale anului 2023, 60% din fondul alocat pentru întregul an în vederea acordării unui astfel de concediu, a fost, deja, soliciat. Iată detaliile mai jos, în articol.

Persoana care își ia concediu medical ar putea avea parte, în același timp, de o surpriză: să îi bată poliția la ușă! Există o propunere în acest sens, venită din partea deputatului liberal Raluca Turcan. La bază are, însă, și o explicație. În primele luni ale anului 2023, a fost cerut, deja, un procentaj de 60% din fondul care este alocat (anual) pentru concediile medicale.

„Am depus un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive. În doar 2 luni de la începutul anului 2023 s-au solicitat deja sume însumând 60% din bugetul pe întregul an pentru plata concediilor medicale”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Vezi și S-A APROBAT LEGEA! PRIMA ȚARĂ DIN EUROPA CARE ACORDĂ CONCEDIU MENSTRUAL FEMEILOR

Românii care își iau concediu medical ar putea fi verificați de autorități

Raluca Turcan susține faptul că ar trebui să fie luate măsuri în acest sens, iar persoanele care solicită un concediu medical să fie verificate. În condițiile în care legea ar fi acceptată și promulgată, atunci românii care își iau concediu medical ar putea să se trezească cu polițiștii la adresa declarată în document.

Propunerea, însă, nu este nouă. Pentru că aceste controale au fost efectuate până în anul 2015. Până atunci, atât oamenii legii, cât și angajații de la casele de sănătate erau nevoiți să verifice persoanele care solicitau un astfel de concediu.

„Proiectul pe care l-am inițiat propune un mecanism de control al concediilor medicale. Acesta se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin lege.

Va fi realizat de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare / locale.

Se vor respecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti garantate de Constituţia României și se va garanta inviolabilitatea domiciliului sau a reședinței asiguratului.

Persoanele care nu vor face această declarație, nu vor fi la adresa indicată sau nu vor permite verificarea – nu vor primi sumele cuvenite pe zilele de concediu medical”, a mai scris Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Vezi și SE PREGĂTEŞTE LEGEA AŞTEPTATĂ DE MILIOANE DE ROMÂNI! BANI DE LA STAT PENTRU O CATEGORIE DE ANGAJAŢI CARE NU S-AR FI GÂNDIT LA ASTA

„Concediile medicale trebuie să fie acordate exclusiv persoanelor care au nevoie de ele și care sunt cu adevărat în incapacitate de a munci temporar. Ele nu trebuie văzute drept o sursă de venit sau o formă de a „chiuli” de la muncă prejudiciind, astfel, bugetul destinat sănătății.

Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie”, se mai arată în mesajul deputatului.

Sursă foto: captură video, Pixabay