Alexandru Ianoși, un bărbat român în vârstă de 35 de ani, riscă închisoare pe viață pentru uciderea partenerei sale, Lilia Pătrănjel. Femeia a fost atacată și înjunghiată de 68 de ori. Tragicul incident a avut loc în septembrie 2022, într-un apartament din Spinea, provincia Veneția.
Liniștea locuitorilor din Spinea a fost tulburată de această crimă oribilă. Evenimentul tragic a avut loc în locuința femeii în septembrie 2022, în circumstanțe încă neclare. Vecinii au fost șocați și speriați de cele întâmplate. Autoritățile locale și forțele de ordine au intervenit rapid, iar o anchetă a fost deschisă în acest caz.
Suspiciunile s-au îndreptat rapid către Alexandru Ianoși, în vârstă de 35 de ani.
Potrivit unor date din anchetă, Lilia Pătrănjel, moldoveanca în vârstă de 41 de ani a trăit ani de teroare alături de iubitul ei român. Se pare că bărbatul a ținut-o pe Lilia prizonieră, iar în momentul în care femeia a decis să-l părăsească, individul a comis crima, în timp ce copilul lor în vârstă de 4 ani se afla în casă.
CITEȘTE ȘI: UN BĂIAT DE 17 ANI ȘI-A BĂTUT CU SĂLBĂTICIE BUNICA. A FOLOSIT CIOCANUL DE ȘNIȚELE
Din fericire, micuțul nu a fost martor la această tragedie.
Pe data de 23 septembrie 2022, la primele ore ale dimineții, românul a sunat la carabinieri, dezvăluind că a comis crima.
„Veniți să mă luați, am ucis-o pe partenera mea”, a declarat el.
Mai târziu, în timp ce se afla în închisoare, a mărturisit: „Nu înțeleg de ce am făcut asta, sunt pur și simplu devastat”.
Judecătorul preliminar Antonio Liguori a decis trimiterea cazului în fața Curții de Asize, instanța competentă să judece cele mai grave infracțiuni din Veneția. Primul proces este programat să aibă loc pe 4 iulie. Avocații lui Alexandru Ianoși vor să solicite o evaluare psihologică a acuzatului.