Reprezentativa Italiei, campioana mondiala en-titre, a fost eliminata, joi, inca din faza grupelor la Cupa Mondiala din Africa de Sud, in urma infrangerii din meciul cu Slovacia, scor 3-2, alaturandu-se finalistei din 2006, Franta, care a parasit competitia tot din primul tur.
Italia a acumulat doua puncte in grupa F, dupa remizele cu Paraguay, 1-1 si cu Noua Zeelanda, tot 1-1, si a inregistrat o infrangere, scor 3-2, in meciul cu Slovacia. Italia a terminat grupa F pe ultimul loc, informeaza Mediafax.
Italienii se alatura Frantei, finalista din 2006, care a plecat din Africa de Sud tot dupa faza grupelor, dupa ce au acumulat un singur punct in grupa A.