Italia a reușit să cucerească titlul Eurovision 2021. Trupa italiană de rock Maneskin a reușit să ajungă în topul preferințelor publicului cu piesa „Zitti e buoni”. Este a treia victorie pentru Italia din istoria concursului.
Finala Eurovision 2021 a fost câştigată, sâmbătă seară, de Italia. Deşi Elveţia a primit cel mai mare punctaj din partea juriului, trupa italiană a primit votul publicului, clasându-se astfel pe primul loc, cu 524 de puncte. (CITEȘTE ȘI: MESAJUL LUI ROXEN, DUPĂ CE ROMÂNIA A RATAT CALIFICAREA ÎN FINALA EUROVISION 2021 „AM DAT TOT”)
Trupa Maneskin este alcătuit din patru membri, trei băieţi şi o fată, care au interpretat o piesă rock intitulată „Zitti e buoni”, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor și are a fost și preferata publicului, obținând 524 de puncte.
„Vrem doar să spunem, pentru întreaga Europă, pentru întreaga lume rock’n’roll-ul nu moare niciodată”, a declarat Damiano David, solistul trupei Maneskin.
Victoria adusă de trupa Maneskin este a treia pentru Italia din istoria concursului. Italia a participat prima dată la Eurovision în 1956, anul inaugural al concursului muzical. Opt ani mai târziu, Gigliola Cinquetti a câştigat concursul cu „Non Ho L’età”, iar Toto Cutugno s-a impus în 1990, cu melodia „Insieme”.
Din 1997 până în 2011, Italia nu a mai trimis reprezentanţi la Eurovision.
Din păcate, în acest an, România nu a avut un reprezentant în mare finală. Pe 18 mai, reprezentanta României, Roxen, care a interpretat melodia „Amnesia”, a ratat calificarea în finala Eurovision 2021.
Sursa foto: Profimedia