E o oarecare isterie a măștilor în România, după ce Guvernul a anunțat că începând cu 15 mai oameni pot ieși din locuințe. Dar musai trebuie să poarte măști de protecție în spațile închise plus că au o serie de alte îndatoriri. (CITEȘTE ȘI: SE DESCHID CABINETELE STOMATOLOGICE, IAR MEDICII AU FĂCUT UN APEL: ”NU ARE NIMENI CUM SĂ ȘTIE CĂ…”)
Medicul timișorean Virgil Musta trage un semnal de alarmă cu privire la purtarea măștilor. „Mănușile sunt utile pentru o perioadă scurtă de timp, când avem de desfășurat o activitate cu riscul de a ne contamina mâinile, în cazul în care nu ne putem spăla imediat pe mâini. După ce am terminat activitatea, aruncăm mănușile și ne spălăm imediat pe mâini.
În caz contrar, mănușa fiind contaminată e ca o mână contaminată. Mai mult, ai tendința să crezi că ești protejat de mănușă, duci mâna la gură, la nas și te contaminezi. Trebuie să te dezobișnuiești să duci mâna spre față, indiferent dacă ai mănușă sau fără. Purtăm mănuși doar atunci când desfășurăm o activitate cu risc de contaminare. La fel și cu masca. Nu o purtăm dacă suntem singuri în mașină, dacă suntem acasă, dacă mergem în aer liber. Dar dacă mergem într-un loc aglomerat sau ne întâlnim cu o altă persoană, e importantă distanțarea și purtarea măștii”, a spus dr. Virgil Musta, conform observatornews.tv.