Ispitele feminine au câștigat teren. S-a format primul cuplu de la Insula Iubirii
În timp ce fetele de pe Insula Iubirii așteptau cu sufletul la gură vești de la partenerii lor, unul dintre băieți a anunțat faptul că formează un cuplu cu o ispită.
Aurel a declarat în repetate rânduri că era îndrăgostit de una dintre fete, de când era în România. Și mare i-a fost mirarea când a aflat că ispita lui preferată se află pe aceeași insulă cu el. După multe ore petrecute împreună, Aurel şi Dana s-au decis să se declare un cuplu oficial. Se pare că tânărul a uitat-o complet pe Diana, căreia i-a transmis şi un mesaj ulterior, de despărţire.
„Eu şi Aurel avem un anunţ de făcut. S-a format primul cuplu pe insulă”, a spus Dana, apoi l-a sărutat cu foc pe Aurel.
Mai mult decât atât, bărbatul a vrut să își tatueze numele Danei pe mână. Același lucru pe care l-a făcut și iubita lui înainte să plece. Și-a tatuat numele lui pentru a-i arăta cât de mult îl iubește.
„Vreau să-ți iau un inel și să te cer de nevastă. La revedere, Diana, îmi pare rău! (…) Poţi să îţi ştergi tatuajul cu mine”, i-a transmis Aurel iubitei lui.