Ispita Nicoleta, de la „Insula Iubirii”, face dezvăluiri incendiare despre Cătălin! Ce s-a întâmplat în spatele camerelor de filmat

De: Cancan
Publicat: 15/08/2017 | 17:30

Ispita Nicoleta s-a decis să facă dezvăluiri pe acest subiect.„După cum ştiţi, noi ne-am despărţit undeva prin martie, el pe mine nu m-a dezamăgit cu nimic, nu am ce să-i reproşez lui, pe mine m-a tratat tot timpul frumos, chiar nu am nimic de rău de spus, atâta că este un om foarte influenţabil. Nu pot să spun că sunt dezamăgită de el, până la urmă este viaţa lui şi el alege cum să şi-o facă, doar că eu nu pot să stau cu un om aşa. Eu nu pot să fiu cu cineva la care vin alte persoane şi îi spun trei cuvinte şi apoi el îşi schimbă atitudinea faţă de mine. Când spun că îşi schimbă atitudinea nu mă refer că se comportă urât cu mine, ci că începe să se îndoiască”, a declarat Nicoleta.

„Pentru mine simplul fapt că el se trezea lângă mine dimineaţa era mai mult ca suficient, faţă de tot ce ar fi spus lumea, că eu sunt ispită plătită, că sunt plătită până în august să stau cu el, fel şi fel de bazaconii de genul acesta”, a adăugat Nicoleta.