Ispita masculină de la Insula iubirii a leşinat, după ce s-a văzut la spital. Ce operaţie estetică şi-a făcut
Chiar dacă o țară întreagă l-a cunoscut drept un macho man, plin de pătrățele, una dintre ispitele masculine de la Insula Iubirii are o frică teribilă de ace și operații. Atunci când vine vorba de injecții sau bisturie, tânărul nu rezistă deloc, la propriu! I s-a făcut rău în momentul în care urma să aibă o operație estetică. Iată despre cine este vorba!
Alex Beni, unul dintre bărbații care joacă rolul de ispită la Insula Iubirii în acest sezon, a suferit recent o intervenție chirurgicală la urechi. Deși pare un „macho man” capabil să facă față oricărei provocări, nu același lucru se poate spune când vine vorba de injecții, ace sau bisturiu.
Ispita masculină a leșinat în cabinetul medicului estetician
Tânărul le-a povestit jurnaliștilor de la spynews.com că, de-a lungul anilor, a avut un complex legat de urechi, motiv pentru care a decis să se opereze. Totuși, înainte de a fi anesteziat complet pentru intervenție, Alex Beni a trecut prin momente de panică și a leșinat din cauza anesteziei locale.
Ispita de la Insula Iubirii a mărturisit că i-a fost foarte frică de ceea ce urma, așa că, deși pare puternic și bine definit, când apar acele, devine brusc docil ca un mielușel.
„Mi-am o mică intervenție la urechi, mi le-am egalat, era una mai mare decât cealaltă și am zis să le egalez, așa că m-am operat. Voiam de mult să fac chestia, îmi era teamă așa, dar până la urmă am făcut-o, mi-am făcut curaj, este o operație estetică. M-a luat cu leșin că am făcut anestezie locală la început, iar eu când văd bisturie, injecții, ace, mă ia cu rău, dar ulterior m-au sedat total și a fost ok, nu am mai știut nimic ce s-a întâmplat. A fost o durere ulterior, dar acum sunt foarte bine. Eu și când merg la analize mi se face rău, mi-e teamă, eu de mic am avut chestia asta”, a declarat Alex Beni, pentru sursa citată anterior.
Alex Beni, despre experiența de la Insula Iubirii
Despre participarea la Insula Iubirii, Alex Beni are numai cuvinte de laudă. Tânărul susține că, prin participarea la show-ul fenomen de la Antena 1, a reușit să-și redescopere răbdarea, dar și faptul că trebuie să accepte oamenii exact așa cum sunt.
„A fost o experiență superbă din toate punctele de vedere, m-am redescoperit pe mine, mi-am redescoperit răbdarea, de obicei nu am răbdare la partea cu femeile. Acolo mi-am redescoperit răbdarea și am învățat să mă folosesc de ea, să accept oamenii așa cum sunt ei. Aș mai merge”, a precizat ispita.
De asemenea, Alex susține că participarea i-a adus beneficii și în plan amoros. Se pare că de când a apărut prima oară la TV, tânărul nu duce lipsă de admiratoare și este adesea abordat pe stradă de domnișoare care vor să vorbească cu el sau să se fotografieze împreună.