Heimir Hallgrimsson, selecţionerul Islandei, a ținut la conferința de presă de după meci să evidențieze jocul foarte bun defensiv făcut de elevii săi la primul meci din istorie la Cupa Mondială de fotbal.
„A fost un meci mare. Pentru noi nu era cea mai simplă partidă pentru un debut la Mondial, însă un punct împotriva Argentinei înseamnă enorm. Este un moment important pentru echipa noastră, care ne va ajuta mult pentru meciurile următoare. E mai bine să abordezi următoarea partidă cu un punct decât cu niciunul. Ştiam cum se va derula meciul, ştiam dinainte că vor avea 70% posesie şi am jucat aşa cum ştiam. Trebuie să salutăm munca defensivă, disciplina jucătorilor noştri în faţa unor fotbalişti de clasă mondială. Nu este uşor să te aperi 90 de minute împotriva Argentinei. Argentinienii sunt obişnuiţi cu reuşitele la Cupele Mondiale, au câştigat deja titluri şi au fost în finală, în 2014. Fac parte din istoria Cupei Mondiale şi cred că vor ajunge departe la această ediţie. Iată de ce consideră că este un mare succes că am reuşit să le smulgem un punct”, a declarat Hallgrimsson, selecționerul Islandei.
Hannes Halldorsson, portarul insularilor a devenit erou după ce i-a appărat lovitura de la 11 metri lui Lionel Messi. După joc goalkeeperul a povestit momentul de inspirație din minutul 64.
„Mi-am făcut temele, știam că se poate întâmpla să avem un penalty împotrivă. L-am studiat pe Messi, am încercat să intru în mintea lui, am bănuit că poate șuta în dreapta. E un vis devenit realitate să apăr un penalty în fața celui mai bun fotbalist, e un moment special”, a declarat Hannes Halldorsson.