Omul de afaceri Romeo Dunca se lupta in instanta sa-si recupereze banii dati drept spaga primarului din Zavoi pentru concesionarea unui teren.
Viata agitata pentru milionarul timisorean Romeo Dunca, cel care in aceste zile a plecat in prima expeditie romaneasca pe schiuri la Polul Sud. Afaceristul, care a cheltuit 40.000 de euro pentru expeditie, a bagat adanc mana in buzunar si anul trecut. Acesta a dat o spaga de 35.000 de euro primarului comunei Zavoi, judetul Caras-Severin, Antonie Bunei, pentru a-l ajuta sa concesioneze un teren pe Muntele Mic, unde urma sa ridice o statiune montana asemanatoare celor din Alpi. Dunca a platit in trei transe aproximativ 35.000 de euro, dar n-a primit terenul promis. Disperat ca pierde banii, iar primarul cerea in continuare spaga, omul de afaceri s-a adresat DNA-ului. Procurorii anticoruptie l-au incatusat pe Bunei si l-au trimis in judecata pentru luare de mita, trafic de influenta si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Milionarul si-a recuperat doar 15.000 de euro, dar pentru restul de 20.000 de euro Dunca s-a adresat Tribunalului Caras-Severin. Astazi instanta urmeaza sa se pronunte, iar milionarul are toate sansele sa-si recupereze banii, fiindca procurorii DNA au pus sub sechestru casa si un teren care apartin primarului Bunei.