Isi vand bolizii din cauza crizei
Printre cei mai de marca vanzatori se numara si celebrul om de afaceri si finantator al echipei FC Arges, Cornel Penescu, care renunta la Maybach-ul sau. Acesta este expus intr-un showroom din Baneasa, la pretul de 335.810 euro. „Noi lucram cu firmele de leasing, suntem unii dintre putinii care vindem astfel de masini. Am mai vandut un Bentley Continental GTC al unui roman, luna trecuta, cu 160.000 de euro”, ne-a spus Cezar Tanasescu, coordonator vanzari al showroom-ului din Baneasa. Un alt bolid care este scos la vanzare pe site-ul Autovit este un Rolls Royce care costa 232.050 de euro. Ambele masini sunt dotate cu toate optiunile posibile, de la DVD pana la tapiserie de piele. De asemenea, Automobile Bavaria a scos la vanzare un Bentley Continental GT Cabrio din 2008, rulat foarte putin, cu pretul de 166.500 euro. Masina este luata de la o firma din tara. Oferta abunda de masini de peste 100.000 de euro, modele superbe de Ferrari, Aston Martin, Lamborghini, toate vandute de proprietarii coplesiti de criza. Cazuri fericite Exista insa si cazuri speciale, cum este cel al unui tanar care isi vinde masinile de lux pentru a le inlocui cu modele mai noi. „Vand Aston Martin-ul pentru ca m-am plictisit de el, am 20 si ceva de ani. Lamborghini-ul tot al meu a fost si l-am vandut sa imi iau Aston-ul. Banii ii am de la parinti”, ne-a explicat Catalin, care a „scos” Aston Martin-ul la vanzare pentru 119.000 de euro.