Kaley Cuoco este pregatita sa traiasca fericita pana la adanci batraneti, insa atunci cand Ryan Sweeting a cerut-o de nevasta, saptamana trecuta, nu a fost foarte bucuroasa. Cel putin in primele momente.
„Ryan a inceput sa se certe cu mine si chiar mi-a dat cu flit. M-am gandit: ‘Doamne, lucrurile nu stau chiar foarte bine intre noi’. M-a surprins la sfarsitul serii… cand a scos inelul. A fost minunat”, a spus blonda pentru Entertainment Tonight.
Chiar daca se cunosc numai de trei luni, Kaley a povestit cum a stiut ca Ryan este alesul.
„Din prima zi am stiut imediat si a fost magic. Avem aceiasi prieteni de familie. Am crescut inconjurati de aceiasi oameni, insa nu ne-am intalnit”, a povestit actrita din The Big Bang Theory.
Ryan a cerut-o de nevasta miercurea trecuta, cu numai trei zile inainte sa apara pentru prima data impreuna, pe covorul rosu de la Premiile Emmy.
R.N.