Mircea Lucescu a fost luat cu asalt de oferte din România, după ce presa din Ucraina a scris că celebrului antrenor nu i se va prelungi contractul la Dinamo Kiev. Reputatul tehnician este curtat de FRF, dar și de cluburi de la noi din țară și din străinătate.
În presa din țara vecină s-a vehiculat faptul că Mircea Lucescu nu va mai antrena Dinamo Kiev, pentru că înțelegerea prelungirii contractului are data scadentă în vara anului viitor. Asta înseamnă că veritabilul tehnician mai are un an de contract în Ucraina, însă chiar și așa el nu duce lipsă de alte opțiuni pentru că a primit multe oferte din partea FRF și a unor cluburi de fotbal din România și de peste hotare.
Există posibilitatea ca echipa să fie preluată, din vara anului viitor, de Oleksandr Shovkovskyi, actualul secund al lui Lucescu, un fost mare portar de la Dinamo Kiev. Fostul fotbalist are 92 de selecții la naționala Ucrainei între 1994-2012, iar în ultimii ani a fost secundul lui Andriy Shevchenko și Oleksandr Petrakov la prima reprezentativă ucraineană (2018-2023) și secund la Dinamo Kiev (2023).
Tehnicianul a primit o ofertă bună din partea Federației Române de Fotbal (FRF), scrie Sport.ro. Mircea Lucescu ar fi dorit pe scaunul de director tehnic al Federației. Această ofertă nu este o noutate pentru marele antrenor. În 2009, Mircea Sandu, fostul președinte, i-ar fi propus același lucru. Asta înseamnă că Lucescu ar avea în subordine toate loturile naționale, s-ar implica în numirea selecționerilor și în strategia de dezvoltare a fotbalului românesc. Totuși, este puțin probabil ca el să accepte, ținând cont că a refuzat oferta de a fi selecționer de mai multe ori până acum.
„Il Luce” a fost dorit și la Dinamo, unde conducătorii clubului de fotbal l-ar vrea ca acționar în noul proiect, director sportiv sau președinte. Oferte ar fi venit și din partea cluburilor Rapid și CFR Cluj, însă ar fi fost refuzate deja, mai scrie sursa citată. FCSB a încercat o apropiere de Mircea Lucescu, însă eforturile au fost în zadar, în ciuda faptului că antrenorul a intrat în vestiarul echipei la un meci și a spus că echipa lui Becali trebuie să joace pe Ghencea.
Ce-i drept, aceste oferte sunt greu de acceptat pentru Mircea Lucescu, în condițiile în care tehnicianul român are un salariu de 1.2 milioane de euro pe an, plus bonusuri uriașe de performanță la Kiev. Plus că, antrenorul a primit oferte colosale și din Turcia ori din zona Golfului Persic. Rămâne de văzut dacă Mircea Lucescu își va încheia sau nu cariera pe un teren de fotbal din România.