Isi face campanie cu o femeie dezbracata
STRATEGIE. Pamela Jiles isi face reclama iesind in strada insotita de femei cu vino-ncoace O ziarista chiliana incearca sa stranga semnaturi pentru a candida la alegerile prezidentiale mizand pe o campanie bazata pe erotism dus la extrem. Ea isi face publicitate in randul alegatorilor iesind in strada insotita de starlete voluptuoase, sumar imbracate si care se dezbraca fara jena in fata votantilor. Dana Arama O jurnalista cunoscuta opozanta a regimului militar impus de fostul dictator chilian Augusto Pinochet intentioneaza sa ocupe cea mai inalta functie din stat. Pamela Jiles a anuntat, in urma cu cateva saptamani, ca se pregateste sa adune semnaturi pentru a-si depune candidatura la alegerile prezidentiale din Chile, care vor avea loc in decembrie. Cum pentru a candida are nevoie de 40.000 de semnaturi si nu are bani pentru a-si face reclama asa cum se cuvine, Pamela a recurs la o metoda care, conform propriilor afirmatii, ii va da gata pe conationalii ei, in special barbati, care se vor inghesui sa o sustina in campania de strangere de semnaturi. Astfel, temerara jurnalista a ales sa atraga atentia asupra ei socand populatia cu aparitiile cel putin extravagante. In urma cu cateva zile, Pamela, imbracata in uniforma militara, a mers in piata din apropierea resedintei prezidentiale chiliene, Palacio de La Moneda, calare pe motor. Insa nu a venit singura, ci insotita de o frumoasa si apetisanta blonda, imbracata sumar, doar in sutien si chiloti tanga. Cele doua au pozat in ipostaze incendiare, privindu-se si atingandu-se ca doua iubite, atitudinea lor atragand imediat atentia trecatorilor, care s-au strans in jurul lor sa priveasca show-ul erotic, dar si dornici sa afle care era motivul unui astfel de eveniment.
Gonite de politie
Si pentru a fi sigure ca succesul aparitiei lor este garantat, insotitoarea Pamelei a dansat lasciv, dandu-si chilotii jos si descoperindu-si posteriorul. Dupa ce in jurul Pamelei si al insotitoarei ei s-au adunat zeci de persoane, candidata la presedintia chiliana le-a spus acestora ca aduna semnaturi, multi dintre cei prezenti declarandu-si sustinerea fata de aceasta si chiar semnand pentru candidatura ei la cea mai inalta functie in stat. Din nefericire pentru Pamela, politia n-a stat prea mult pe ganduri si a intervenit, cerandu-le jurnalistei si insotitoarei sale sa paraseasca imediat locul, acuzandu-le de indecenta in public. Chiar daca au fost gonite de agenti, Pamela s-a declarat multumita de rezultatul campaniei erotico-politice pe care a demarat-o. „Am atras atentia asupra mea si asta este cel mai important. In felul acesta oamenii vor afla despre mine si cu siguranta voi strange semnaturile de care am nevoie. In plus, mizez pe faptul ca reprezint persoanele marginalizate din aceasta tara, adica vreo 95% din populatie. Si ma refer aici si la cei pe care eu ii consider cei mai defavorizati dintre toti: homosexualii, lesbienele si transsexualii. Ii sprijin si sper, la randul meu, sa ma bucur de suportul lor”, a afirmat pretendenta la presedintia chiliana.