Pentru că toată lumea îi întreabă pe Culiţă Sterp şi Carmen de la Salciua când au de gând să facă un copil, Culiţă Sterp s-a gândit să potolească puţin spiritele şi să îi asigure pe
curioşi că lucrul ăsta se va întâmpla în viitorul apropiat.
„Ne dorim să avem cel puţin 4 copii şi acum e timpul să ne apucăm, nu când vom îmbătrâni, sa fim nişte părinţi tineri. Noi suntem 4 fraţi, mama are 12 fraţi, tata 6, deci provin dintr-o familie numeroasă, aşa că îmi doresc la fel şi familia noastră să fie cel puţin cu 4 minioni dacă ajută bunul Dumnezeu!”, a declarat Culiţă Sterp.
„Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu şi trebuie sa ii lasi sa vina pe lume oricâţi vrea Domnul, nu trebuie sa spunem niciodată că e greu, că ajunge unul sau doi, nu! Cum am crescut noi şi fratii noştri or sa crească şi copiii oricâţi ar fi Dumnezeu are grija de fiecare, chiar dacă e mai greu când sunt mici, când sunt mari şi vedem casa plină ni se umple sufletul de bucurie. Ştiu cum eram şi noi când eram mici, când veneam toţi 4 de la şcoala, nu era bucurie mai mare pentru mama, pentru părinţii noştri care se străduiau sa nu ne lipsească nimic şi sa ducem o viaţa fericita.
Aşa vreau sa fie şi copiii noştri, sa le oferim un viitor frumos şi sa tot ce poate ne-a lipsit nouă când am fost copii, lor să nu le lipsească! Nu ne dorim nici să crească cu totul de-a gata, că nici aşa nu e bine dar nici să ducă lipsuri. Să aibă o viaţa echilibrata şi frumoasa alături de noi, şi sa ştie să aprecieze munca noastră pentru ei si sa se bucure de orice lucru din inimă!„, a adăugat îndrăgitul intrepret.