RASPLATA. Dario Bonetti vrea sa se revanseze fata de fratele sau Ivano, care l-a ajutat la inceputul carierei de antrenor Tehnicianul italian, in varsta de 47 de ani, le-ar fi propus oficialilor din „Stefan cel Mare” sa il coopteze in stafful administrativ si pe Ivano Bonetti (medalion). Andrei Trifan Dupa ce „cainii” au rezolvat pro-blema antrenorului prin numirea lui Dario Bonetti, omul propus de viitorul actionar Marius Vizer, acestia ar putea scapa si de incertitudinea care planeaza asupra functiei de director sportiv. Cum „Mister” este director tehnic, iar Tica Danilescu, cel care a ocupat postul anul trecut, vrea sa se retraga, numele lui Ionel Ganea a fost vehiculat pentru acoperirea gaurii din organigrama. Doar ca fostul varf, preferat de Rednic, daca ar fi ramas, nu este agreat tocmai de noul numar unu din executivul dinamovist, Cornel Dinu, care considera ca spiritul violent al „Ganezului” nu se poate plia cu ceea ce inseamna Dinamo. Solutia salvatoare ar putea veni insa tot din Italia. Auzind ca noul sau club cauta un director sportiv, Dario Bonetti le-ar fi propus oficialilor din „Groapa” sa il aduca pe fratele sau, mai mic cu trei ani ca el, Ivano. Acesta a urmat cursurile de specialitate la celebra scoala de la Coverciano si a fost manager al sco-tienilor de la Dundee United intre 2000 si 2002, perioada in care Dario i-a fost secund.