Isi acuza medicul de familie de neglijenta
NEPUTINCIOASA. Maria Gadescu traieste intr-un scaun cu rotile de peste zece ani Imobilizata la pat, Maria Gadescu (48 de ani) sustine ca doctorita pe lista careia este inscrisa nu ii acorda ingrijirile medicale de care are nevoie. La randul sau aceasta spune ca daca nu-i convine ceva pacienta este libera sa-si aleaga alt medic de familie. Ionela Chircu O femeie in varsta de 48 de ani, din Dambovita, traieste intr-un scaun cu rotile. Victima a unui accident de munca, Maria Gadescu este diagnosticata cu paraplegie postraumatism. Imobilizata la pat, femeia sustine ca medicul de familie nu i-a trecut niciodata pragul casei pentru controale de specialitate. „Nu am vazut-o in viata mea pe doctorita, desi are cabinetul aici, in sat. Nici nu stiu cum arata femeia aceasta”, ne-a marturisit pacienta. La randul sau, dr. Carmen Cristocea isi justifica neglijenta fata de bolnava spunand ca nu a fost solicitata in acest sens si are 2.000 de pacienti pe lista, carora le face fata cu greu. „In plus, nu prea are nevoie de serviciile medicului de familie, ci de cele ale firmelor de ingrijire la domiciliu, ca sa-i schimbe sonda, sa-i faca masaje etc. Medicul de familie trebuie doar sa-i prescrie retete pentru bolile cronice de care sufera”, ne-a spus dr. Carmen Cristocea. Aceasta a mai adaugat ca „bolnava este libera sa-si aleaga un alt medic de familie daca nu-i place de ea, deoarece sunt multi medici la Targoviste care au pacienti putini si o pot primi”. Maria Gadescu este ingrijita acum de mama sa, bolnava si ea.