Irlanda, triumfă în Turneul celor Șase Națiuni!
Irlanda a câștigat Turneul celor Șase Naţiuni revenind astfel în fruntea rugby-ului european. Performanța a fost posibilă graţie victoriei în faţa Scoţiei, cu bonus ofensiv (28-8), înregistrată, la Dublin. Rezultatul, coroborat cu înfrângerea Angliei în derby-ul marilor orgolii cu Franţa (22-16), în etapa a IV-a, a făcut ca Irlanda să triumfe în această ediție a Turneului celor Șase Națiuni.
Reprezentativa Irlandei mai are de îndeplinit o performanţă de referinţă, sâmbăta viitoare, pe Twickenham, împotriva Angliei, pentru a reuşi al treilea Mare Şlem din istoria sa, după cele din 1948 şi 2009. În aşteptare, urmare a acestui al 11-lea succes consecutiv (un record), echipa lui Joe Schmidt (19 puncte) nu mai poate fi ajunsă în clasament: Anglia şi Franţa sunt, ambele, la nouă lungimi, astfel că acesta este al treilea Turneu adjudecat de irlandezi sub conducerea lui Schmidt, după cele din 2014 şi 2015.
Acest trofeu cucerit de irlandezi vine să încoroneze progresul întrevăzut în ultimele luni, pe fondul unui potenţial fizic impresionant. O forţă care a făcut din selecţionata de la Dublin una dintre puţinele echipe capabile să rivalizeze cu Anglia, Africa de Sud şi Noua Zeelandă, trei naţiuni pe care, de altfel, le-a învins recent. Succesul acesta vine, de asemenea, să confirme creşterea în valoare a unei generaţii de jucători excelenţi pe înaintare, alături de mai vechii Healy, Furlong, Stander, O’Mahony, Van der Flier, Leavy sau chiar şi Farrell, pe postul de fundaş.
Pe treisferturi, ascensiunea a continuat pentru Stockdale şi Ringrose, strălucitori, dar fără mare experienţă internaţională, totul completat cu maturitatea superbei perechi de mijlocaşi Murray-Sexton.