Irinel Columbeanu și-a vizitat vila arsă de la Izvorani. Reacția lui e uluitoare: „Simt o…”

Publicat: 11/10/2024 | 09:39

Irinel Columbeanu și-a văzut viața trecând prin fața ochilor. Recent, fostul milionar s-a întors ”acasă”, la vila din Izvorani, printre ruinele mistuite de flăcări, cândva locul unde se țineau cele mai exclusiviste petreceri și de care îl leagă atâtea amintiri frumoase. Fostul milionar a retrăit perioada sa de glorie și cu greu și-a stăpânit emoțiile. 

În anul 2020, vila lui Irinel Columbeanu de la Izvorani a fost aproape complet distrusă în timpul unui incendiu devastator. În picioare au rămas câțiva pereți, câteva piese de mobilier arse, degradate și o grămadă de amintiri. Au trecut 4 ani de atunci, iar acum fostul crai de Dorobanți își trăiește bătrânețea într-un azil de seniori din Ghermănești. Vezi și: Cine îi dă 6.000 de lei lunar lui Irinel Columbeanu. Nimeni nu se aștepta la asta!

Irinel Columbeanu s-a întors la vila din Izvorani

Recent, Irinel Columbeanu s-a întors la vila din Izvorani, locul de care îl leagă atât de multe amintiri. Acesta și-a dorit nespus de mult să mai ajungă măcar o dată la fosta lui casă în care a locuit o bună perioadă de timp cu familia lui, iar dorința lui s-a îndeplinit. În cadrul emisiunii ”Fiță cu Adiță”, preț de câteva ore, fostul milionar și-a retrăit anii petrecuți în fostul său palat. Revăzând locul care i-a fost atât de drag, acesta a fost cuprins de un amalgam de sentimente și trăiri.

”Sentimentul este amestecat, nu-mi pare rău de nimic, dar totuși simt o emoție puternică revăzând niște lucruri care mi-au fost dragi”, a spus Irinel Columbeanu când a intrat pe poarta palatului de la Izvorani, potrivit Wowbiz.ro

Cuprins de emoție și de dor, Irinel Columbeanu a făcut câțiva pași în fostul său palat. Și-a adus aminte de vremurile bune, de fiica lui și de anii petrecuți acolo. Printre obiectele și piesele de mobilier arse a găsit un tablou cu mama lui și cu Irinuca, tablou pe care l-a sărutat ca pe o icoană. La vederea fotografiei, vizibil emoționat, fostul milionar abia și-a stăpânit lacrimile.

sursă foto: captură video You Tube:
theXclusive

Irinel Columbeanu locuiește acum într-un azil din Ghermănești

De când a pierdut și ultimul leu din averea de peste 15.00.000 de euro, Irinel Columbeanu a ajuns să trăiască într-un azil pentru seniori din Ghermănești. Cu ajutorul lui Ion Casian, proprietarul și prietenul lui, fostul milionar a reușit să iasă din situația delicată în care se afla. Fostul afacerist are o pensie de doar 2.200 de lei, sumă care nu acoperă serviciile azilului – care pot ajunge până la 8.000 de lei. Uitat de prieteni și de familie, acesta primește susținere financiară de la proprietarul căminului.

„I-au mai mărit pensia cu vreo 120 de lei, are acum o pensie puțin peste 2.000 de lei. E mică, da, nu acoperă cazarea aici, la noi, unde tarifele sunt de peste 4.000 de lei, ajung chiar și la 8.000 de lei, dar suntem lângă Irinel Columbeanu.

Irinel Columbeanu a suferit două accidente vasculare, dar acum e bine, a trecut peste perioada de decădere. Au mai venit pe la el prietenii, l-au mai înviorat. Și Prințesa Brianna Caradja l-a vizitat, am cunoscut-o, ei au fost împreună câțiva ani buni. Au vorbit în franceză, și el știe, la perfecție, nu i-a dat și bani, din câte știu eu. A mai fost și Oana, ultima lui fostă iubită. Romanița nu a venit însă să-l vadă”, a spus Ion Cassian, potrivit Click.ro

This browser does not support the video element.