Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de EA! Cine este femeia care îi ține companie la azil: ”E cultă și deșteaptă!”

Publicat: 20/09/2024 | 17:16
Irinel Colmbeanu încă nu și-a pierdut din farmecul de bărbat cuceritor.

De mai bine de un an, Irinel Columbeanu (67 de ani) se află internat într-un azil de seniori din Ghermănești. Fostul milionar de la Izvorani a fost uitat de majoritata celor care îi erau ”prieteni”, iar în prezent mai are câțiva apropiați care îl vizitează și care își mai aduc aminte de el. Printre aceștia se numără și nouă lui prietenă de suflet. Femeia locuiește în apropierea azilului, motiv pentru care nu trece zi fără ca cei doi să nu petreacă ore întregi împreună.

După ce a pierdut și ultimul leu din averea colosală pe care o avea în urmă cu mai mulți ani, Irinel Columbeanu își duce acum bătrânețea într-un azil din Ghermănești. Fostul afacerist de la Izvorani trăiește dintr-o pensie modestă de doar 2.000 de lei, însă are alături oameni cu suflet și persoane care nu l-au lăsat la greu. Printre aceștia se numără și Ion Cassian, proprietarul azilului. Acesta s-a oferit să aibă grijă de el, chiar dacă pensia lui nu acoperă nici măcar jumătate din cheltuielile necesare găzduirii lui.

Cine este femeia alături de care Irinel Columbeanu și-a găsit liniște la azil

În cadrul unui interviu, Ion Cassian, proprietarul azilului în care Irinel Columbeanu locuiește, a dezvăluit faptul că fostul afacerist primește vizite de la prietenii apropiați, dar și de la fostele sale iubite. Recent, acesta a fost vizitat de către prințesa Brianna Caradja și Oana, ultima sa iubită. NU RATA: De ce ar fi pierdut Irinel Columbeanu toată averea. Mihai Albu știe adevăratul motiv: „Din cauza…”

„Irinel Columbeanu a suferit două accidente vasculare, dar acum e bine, a trecut peste perioada de decădere. Au mai venit pe la el prietenii, l-au mai înviorat. Și Prințesa Brianna Caradja l-a vizitat, am cunoscut-o, ei au fost împreună câțiva ani buni. Au vorbit în franceză, și el știe, la perfecție, nu i-a dat și bani, din câte știu eu. A mai fost și Oana, ultima lui fostă iubită. Romanița nu a venit însă să-l vadă. Îl sprijinim și medical, dar și moral. Iar de Sărbătorile de iarnă, încercăm să îi facem un program frumos, probabil și anul acesta îl va petrece tot alături de familia mea, la masă”, a dezvăluit Ion Cassian.

Chiar și în condițiile în care se află într-un azil pentru seniori, se poate spune că Irinel Columbeanu nu și-a pierdut din farmecul de bărbat cuceritor. Fostul milionar nu este niciodată singur, fiind tot timpul în compania bunei sale prietene. Este vorba despre o fostă profesoară, prezență feminină de care Columbeanu s-a apropiat în ultima perioadă. Cei doi petrec ore întregi împreună, vorbesc vrute și nevrute și împărtășesc idei comune.

”Are aici o prietenă de suflet, este chiar vecina lui. Este o femeie cultă, deșteaptă, îi face plăcere să vorbească cu ea. Și el, la rândul lui, este cult, educat. Cred că doamna a fost profesoară. Dar, Irinel mi-a zis că nu vrea să se mai căsătorească vreodată, este exclus”, a declarat Ion Cassian, proprietarul azilului unde locuiește Irinel Columbeanu, conform Click.ro

Citește și: Cum arată dormitorul Irinei Columbeanu. Are în el ceea ce mulți copii poate și-ar dori

Irina Columbeanu și-a vizitat tatăl la azi

Deși se află la mii de kilometri distanță, Irina Columbeanu este cu sufletul alături de tatăl ei. În vara acestui an, adolescenta și-a planificat o vacanță în România și a venit să-și viziteze tatăl la azil. Cei doi s-au revăzut după mai bine de 5 ani de când Irina s-a mutat definitiv în SUA – alături de mama ei, Monica Gabor și de afaceristul Mr. Pink. Revederea i-a adus zâmbetul pe buze fostului afacerist și cu greu s-au dezlipit unul de celălalt. Cu ochii în lacrimi, Irinuca a mărturisit că i-a fost extrem de dor de părintele ei.

”Sunt extrem de fericită, mi-a fost foarte dor de tatăl meu și de țara asta frumoasă. Sunt foarte recunoscătoare și fericită că sunt din nou aici după 6 ani. În 2018 am plecat. Revederea cu tatăl meu a fost foarte emoționantă și a fost un moment plin de bucurie. Sunt foarte, foarte fericită”, declara  Irina în urmă cu ceva luni.