Irinel Columbeanu, fiță în azil! Nu mai are bani, dar nu a uitat de Louis Vuitton. Cum s-a îmbrăcat de Crăciun

Publicat: 28/12/2023 | 08:59

Irinel Columbeanu (66 de ani) locuiește la azilul din Ghermănești. Acolo locuise atât tatăl său, cât și Zina Dumitrescu. Deși fostul soț al Monicăi Gabor nu mai are bani, pare să fi rămas pasionat de accesoriile scumpe, precum cele de la Louis Vuitton. Vezi mai jos, în articol, detaliile.

În urmă cu câteva luni, Irinel Columbeanu a luat decizia de a se muta la azil. Locuiește în câminul în care a stat tatăl lui, dar și Zina Dumitrescu, în Ghermănești. Deși se confruntă cu o situație financiară dificilă, fostul milionar nu a uitat de lucrurile de brand. Mai cu seamă, de accesoriile marca Louis Vuitton sau alte branduri cunoscute.

Și-a pierdut întreaga avere, iar acum a ajuns să trăiască din mila prietenilor, dar și a oamenilor care îi fac donații. La azil, Irinel Columbeanu locuiește într-o cameră modestă. Dar unde nu îi lipsește cadoul pe care l-a primit din partea fiicei sale, Irinuca, și anume un trofeu cu inscripția „cel mai bun tată”. De altfel, fostul milionar și-a păstrat o parte din încălțămintea și gențile marca Louis Vuitton, care sunt cotate la un preț considerabil.

Vezi și IRINEL COLUMBEANU DĂ VINA PE MONICA GABOR PENTRU CĂ A AJUNS CELEBRU ȘI VIAȚA LUI A LUAT-O LA VALE! „CEL MAI MULT ÎMI LIPSEȘTE O DOAMNĂ SERIOASĂ”

Irinel Columbeanu locuiește la azil / sursă: captură video RTV

Irinel Columbeanu și-a păstrat o parte din accesoriile cumpărate de la Louis Vuitton

În cadrul unui interviu pentru RTV, fostul milionar și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața personală. A mărturisit, printre altele, că păstrează o pereche de pantofi pe care îi încălțase prima oară la Paris, în prezența Monicăi Gabor, fosta soție.

„Stau foarte confortabil în această cameră. Altădată eram înconjurat de oameni, mai ales de «oamene». Dar nu le invit pe aici, prefer să mă duc eu la ele. (…) Această pereche de adidaşi îndrăzneţi i-am încălţat prima dată la Paris. Am fost cu Monica şi când am ieșit de la hotel – stăteam la Plaza Athénée – a venit o doamnă la mine să mă felicite că port aceşti adidaşi atât de înfloraţi. Hainele de firmă din garderobă încă le port, mai ales dacă mă apără de frig”, a mărturisit Irinel Columbeanu, pentru RTV.

De altfel, a mărturisit că la azil se simte ca acasă. Cu fiica lui, Irina, vorbește mai mult pe video. Printre altele, a vorbit și despre declinul pe care l-a confruntat fostul milionar de la Izvorani. Irinel Columbeanu a susținut că totul a început odată cu decizia neinspirată de a băga bani în fabrica de la Târgu Cărbunești. Este vorba despre afacerea cu ciment – Columbeanitul.

„Declinul a început odată cu aventura pe care am inițiat-o eu la Târgu Cărbuneşti. Mă refer la acel material, columbeanitul. Am investit toţi banii pe care îi aveam, milioane de euro. Afacerea nu a mers, era ca şi cum aş fi încercat să împing un tren cu mâinile goale. Nu aveam banii suficienti, am avut mult de investit în acea fabrică. Ea mai există şi acum, dar este în lichidare”, a spus fostul milionar.

Citește și CLAUDIA PĂTRĂȘCANU ÎL FACE PRAF PE IRINEL COLUMBEANU: „ÎȘI ȚINEA NEVASTA PE LA POARTĂ, NU O LĂSA SĂ-ȘI VADĂ COPILUL”. COMPARAȚIA CU GABI BĂDĂLĂU 

A fost nevoit să vândă forțat

S-a aflat în situația de a-și vinde forțat bunurile. Pe fir intrase banca care îi acordase un credit.

„Bunurile am început să le vând forţat fiind de banca care mi-a acordat un credit şi după ce am candidat la Primăria Capitalei au găsit de cuviință să declare creditul scadent. Probabil crezând că eu nu o să le mai pot returna creditul, deşi eu returnasem o bună parte din el”, a mai spus Columbeanu, la RTV.

Vezi și OMUL DIN UMBRA LUI IRINEL COLUMBEANU CARE L-A TRANSFORMAT ÎN MILIONAR. CE FUNCȚIE A AVUT TATĂL LUI IRI