Irinel Columbeanu spune adevărul despre momentul în care a vrut să fugă din țară! „Era singurul lucru la îndemână pe care-l mai aveam atunci!”

Publicat: 04/01/2022 | 23:40

Irinel Columbeanu, în vârstă de 64 de ani, este cunoscut atât pentru averea pe care a deținut-o, cât și pentru familia din care provine. Cu toate acestea, în trecut, a existat un moment în care și-ar fi dorit să fugă din România, în condițiile în care, anterior acestei decizii, fusese în multe țări din Occident. CANCAN.RO vă prezintă declarațiile afaceristului despre acel moment. 

Deși, în perioada comunistă, nu se putea plânge de viața pe care o avea, a existat un moment în care Irinel Columbeanu și-ar fi dorit să fugă din țară. Asta în contextul în care nu puține au fost situațiile în care vizitase Vestul Europei și America, ba chiar fusese invitat să rămână în străinătate.

„Aș fi luat-o de la început oriunde”

„Era singurul lucru la îndemână pe care-l mai aveam la acea vreme. Era traversarea Dunării înot! Asta auzisem că se mai putea face. Altă variantă nu aveam, deși mă descurcam destul de bine. Însă nu mi-a fost frică să o iau de la început. Aș fi luat-o de la început oriunde, la fel cum am făcut-o, de altfel, în mod curent destul de recent „, a declarat Irinel Columbeanu la Canal 33.

Irinel Columbeanu, în ziua lansării cărții sale/ Sursă foto: CANCAN.RO

O asemenea decizie ar fi afectat destul de mult familia Columbeanu, asta pentru că tatăl său avea o poziție politică importantă.

„Și acesta a făcut parte din motivele pentru care ideea mi-a repugnat o perioadă de timp și, de asemenea, când, totuși, m-am hotărât nu-mi mai păsa de aceste lucruri. Asta a fost câteva luni, până când a venit Revoluția”,  a mai adăugat Irinel Columbeanu.

(CITEȘTE ȘI: IRINEL COLUMBEANU, DECLARAȚII SINCERE DESPRE PRODUCȚIA MOMENTULUI, ”DON’T LOOK UP”)

Irinel Columbeanu: „Cel mai puternic mă simt acum!”

După ce presa a scris că Irinel Columbeanu ar avea probleme cu banii, omul de afaceri a confirmat supozițiile apărute în spațiul public. Fostul milionar a recunoscut, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că speră în încasări din cele trei volume ale sale, care au văzut recent lumina tiparului.

„Sigur că da, dorință de altfel bănuiesc și sper că împărtășită de către editură, partenerul meu în această aventură…”, ne-a dezvăluit Irinel Columbeanu.

Irinel Columbeanu, o viață de roman (Foto: CANCAN.RO)

Chiar dacă mașinile de lux și petrecerile fastuoase nu ar intra în discuție în prezent, optimismul nu îi lipsește celui care, în urmă cu un deceniu, ținea primele pagini ale tabloidelor pentru opulența în care trăia. Irinel Columbeanu a declarat că acum se simte cel mai puternic, nefiindu-i dor de trecut.

(VEZI ȘI: IRINEL COLUMBEANU A RĂMAS SINGUR DE SĂRBĂTORI, DAR CU PLANURI MARI PENTRU NOUL AN: ”PRINCIPALUL SCOP….”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult