Irinel Columbeanu a turbat de singurătate în azil și vrea să recucerească o bombă sexy! “Îmi este dor de ea, vreau să ne împăcăm!”
Cu un bogat trecut amoros în spate, aflat în prezent la un azil de lux din Ghermănești, Irinel Columbeanu simte lipsa unei femei cu care să-și împartă bucuriile, dar și necazurile. Dintre toate frumusețile autohtone ce i-au trecut pragul casei, de una îi este cel mai dor. Aceasta este nimeni alta decât Oana Cojocaru, ultima sa iubită. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, fostul om de afaceri a mărturisit că nu renunță la ideea de a reînnoda idila cu tânăra care e cu 40 de ani mai mică decât el.
Irinel Columbeanu a avut parte de-o „viață ca-n filme”. A cunoscut luxul, dar și traiul mai puțin îmbelșugat și se poate lăuda cu un bogat trecut amoros. Pe lista sa s-au numărat multe frumuseți autohtone, în mare vogă pe vremea când se afișau la brațul fostului om de afaceri.
Iri s-a iubit cu Romanița Iovan, prințesa Brianna Caragea, Anna Lesko sau Monica Gabor. Dar dintre acestea și multe altele, doar ultima i-a fost soție. De la divorțul de mama fiicei sale, stabilită acum în America, fostul om de la afaceri de la Izvorani a mai avut o singură relație stabilă, de trei ani, cu Oana Cojocaru, cu 40 de ani mai mică decât el. Ei bine, deși au trecut ceva ani de când cei doi s-au despărțit, aflat acum la azil, Iri este nostalgic și acum după iubirea pierdută.
(CITEȘTE ȘI: IRINEL COLUMBEANU A RĂBUFNIT, DUPĂ CE A FOST LUAT LA MIȘTO PENTRU IMAGINEA CU TZANCĂ URAGANU: „RAMOLIT EȘTI…”)
„Cel mai dor îmi este de Oana”
Mai mult, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, acesta ne-a mărturisit că dintre toate fostele sale iubite mai mult sau mai puțin celebre, cel mai dor îi este de… Oana. În plus, Iri nu a renunțat la ideea de a reînnoda idila ce s-a derulat pe parcursul a trei ani. A încercat chiar în urmă cu ceva timp, dar fără sorți de izbândă.
„Cel mai dor îmi este de Oana. Am văzut-o ultima oară când am venit eu la azil. M-a vizitat. Și chiar am fost impresionat de gestul ei. Am încercat să ne împăcăm atunci când am fost cu ea la Comănești, în orașul în care s-a născut. Dar n-a fost să fie. O să o caut, să ne mai întâlnim. Și ea e singură, nu are pe nimeni acum”, a mărturisit Irinel Columbeanu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Acesta a cunoscut-o pe Oana la un eveniment monden, pe când tânăra avea doar 20 de ani. Ea i-a fost alături în momentul în care fostul soț al Monicăi Gabor și-a pierdut toată averea. Au locuit în apartamentul în care Iri se mutase după „era Izvorani”, dar și la Oana acasă. Părinții tinerei n-au fost însă de acord cu această relație, iar cei doi s-au despărțit în urmă cu aproximativ trei ani.
„I-am scris întâi Monicăi”
Cu toate că-i duce dorul Oanei, Iri nu poate uita însă că singura care i-a fost soție este Monica Gabor, mama fiicei sale. Nostalgic după iubirile de altă dată, demult apuse, fostul om de afaceri de la Izvorani a așteptat miezul nopții, pentru a le trimite mesaje, de 8 Martie, celor care au fost cele mai importante femei din viața sa.
„I-am scris întâi Monicăi, apoi și Oanei. Ele au fost primele. Mi-au răspuns amândouă”, ne-a mai spus acesta.
Chiar dacă puțin mai târziu, Iri i-a dat un mesaj de felicitare nu doar Romaniței Iovan sau prințesei Brianna, ci și Annei Lesko. Doar că aceasta din urmă nu i-a și răspuns.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.