Irinel Columbeanu (66 de ani) nu mai poate merge în America, cu avionul. Fostul milionar de la Izvorani nu își poate vizita fiica peste hotare, iar Ion Cassian, patronul centrului din Ghermănești, a expus motivul central. Vezi mai jos detaliile.
Irinel Columbeanu locuiește, la momentul actual, într-un centru pentru seniori, în Ghermănești. Fostul milionar, în vârstă de 66 de ani, nu doar că se confruntă cu o situație materială dificilă, ci și cu anumite probleme de sănătate. Probleme care, potrivit lui Ion Cassian, patronul azilului din Ghermănești, l-ar împiedica pe bărbat să meargă în America, pentru a-și vizita fiica. Fostul soț al Monicăi Gabor are sănătatea fragilă, după ce a suferit AVC-uri. Din cauza acestei situații medicale, starea de sănătate ar putea să se înrăutățească. Presiunea de la o altitudine mult prea mare nu este benefică pentru creier. Deși își dorește foarte mult să o vadă pe fiica lui, situația medicală nu îi permite acest lucru.
Ion Cassian a mai explicat faptul că ar mai exista o variantă de transport, și anume cu vaporul. Însă, călătoria ar fi mult prea lungă (două săptămâni). Totodată, patronul azilului din Ghermănești a mai precizat faptul că fostul milionar de la Izvorani are sănătatea fragilă și urmează un tratament. De altfel, Irinel Columbeanu trebuie să fie însoțit de o asistentă.
„Dacă nu ar avea un diagnostic grav, ar putea pleca. Dar, după ce a făcut aceste AVC-uri, nu mai are voie să zboare cu avionul, fiindcă presiunea care există la peste 10.000 de metri altitudine nu îi face bine la creier, la circulația sângelui, își poate pune viața în pericol.
(…) Nu mai poate pleca în America, din păcate! (…) A fost invitat la o emisiune, dar nu poate veni decât însoțit de o asistentă medicală. În ultima perioadă, starea lui de sănătate este destul de fragilă, ia un tratament în plus, a avut și alte probleme, trebuie să mănânce numai ce are voie”, a explicat Ion Cassian, arată Playtech.
Sursă foto: captură video